marți, 1 decembrie 2015

Cecile David-Weill



 
Are you a newyorker now? How important is NY for you?
 
J’habite à New York depuis 8 ans,  et cette ville a toujours été importante pour moi.  J’y suis née, j’y ai vécu les 7 premières années de ma vie, et j’y suis retournée très régulièrement car mon père y a vécu la plus grande partie de sa vie. Maintenant je m’y sens vraiment chez moi, au point que mon dernier livre publié en France chez Grasset, Chroniques de New York,  regroupe une série de chroniques que j’ai écrit sur la ville pour le magazine français Le Point. (http://www.lepoint.fr/invites-du-point/cecile-david-weill/)
 
 
Did you have a glittering childhood?
Mon enfance mêlait le glamour et l’austérité. C’était glamour car les maisons de mes parents étaient grandes, belles, et bourrées d’œuvres d’art. Que le personnel y était nombreux, et les invités, élégants. Et que nous nous déplacions en première classe ou en voiture avec chauffeur. Mais c’était austère car ma vie d’enfant était dépourvue de fantaisie, d’imprévu et parfois même de joie car elle était régie par des règles de discipline d’autant plus strictes qu’il était hors de question  pour mes parents que mon milieu privilégié fasse de moi une enfant gâtée.
 
How was your childhood as a cosmopolite upper class girl ? What means now to be an upper class woman?
Je crois que le fait d’avoir été élevée dans ce qu’il est convenu d’appeler la haute société fait que je ne suis pas intimidée par la culture, et que je n’ai pas honte des lacunes que je peux avoir en la matière. D’autre part, les gens riches ou qualifiés d’important ne m’impressionnent pas en tant que tels, car je sais par expérience que cela ne les empêche en rien d’être des gens tout à fait normaux, et parfois même des gens qui se sentent assez seuls, surtout lorsqu’ils sont également célèbres. Mais cela ne m’empêche pas d’être éblouie par des gens que je juge remarquables, humainement ou intellectuellement, et qui font d’ailleurs assez rarement partie de la haute société.
En revanche j’ai l’impression que le fait d’être née dans ce milieu ne m’a pas préparée à aller de façon naturelle vers les gens de tous les milieux, et qu’à ce titre, c’est un peu un ghetto dont il est essentiel d’apprendre à sortir.
 
When you decide that you want to write? How was this regarded in your family?
J’ai toujours voulu écrire, et j’ai commencé très tôt à écrire des histoires et à faire des portraits des invités de mes parents que je gardais pour moi. Mais j’ai mis mes parents à rude épreuve avec mon premier roman, qui était érotique, et je dois dire qu’ils ont fait preuve de beaucoup d’élégance et qu’ils m’ont soutenu. Mais je pense qu’ils ont trouvé beaucoup plus impudique mon dernier roman Les Prétendants. Et il est vrai  qu’il s’agissait de ma part d’une transgression car c’est une comédie de mœurs qui lève un voile sur une façon de vivre qui a vocation à rester, non pas secrète, mais discrète, voire confidentielle.
 
Did you have a nanny? Do your children have one ?
Oui, j’ai eu une nanny, vieille et anglaise, qui faisait son travail sans affect, c’est à dire sans amour, ni méchanceté. Et si j’ai, moi aussi, eu recours à des au pair pour mes enfants, j’ai essayé d’en engager des plus jeunes et des plus enthousiastes, et de passer le plus de temps possible avec mes enfants.
 
Did you raise your child in the same you were rise?
How important is the family in the development of a child?
Je crois en effet que la famille est essentielle au développement d’une enfant. D’ailleurs, le sujet de l’éducation des enfants me passionne. Au point que je suis en train d’écrire un livre sur le sujet sur l’influence de l’éducation qu’on a reçue sur celle que l’on donne à ses enfants.
 
 
What you thought in your childhood that your way in life will be?
Petite, je savais déjà que j’écrirais et que je serais très maternelle envers mes enfants. Sur ces deux points au moins, je ne me suis pas trompée. Pour le reste, la vie est très inventive, et donc inattendue.
 
You were always surrendered to art. The best way to develop an addiction? A hobby? Anyway a very good taste. Do you still collect and buy art, or borough from family collections ?
Le fait d’être baignée dans l’art depuis l’enfance est une chance car c’est cette familiarité qui me permet de reconnaître la qualité d’une œuvre sans effort. Et si aujourd’hui je me tiens au courant, et que je visite des expositions, je me sens néanmoins formée à l’art par cette fréquentation précoce et assidue, d’enfant issue d’une famille de collectionneurs.
Et je vois bien la différence avec la musique, qui n’a pas curieusement pas fait partie de mon éducation, et dont la familiarité me fait défaut pour comprendre la grammaire et la qualité de la musique, et que j’ai maintenant décidé d’acquérir en apprenant le solfège et en écoutant beaucoup de musique et d’opéra.
 
Your book The Suitors is a bestseller. Do you think that putting something very autobiographical with sincerity is the key to success?
 
Oui, je crois que les lecteurs ressentent l’énergie que l’on met à écrire quelque chose de sincère, de personnel, ou de douloureux, et que c’est cela qui les touche, qui crée l’émotion de la lecture.
 
 
Did you ever travel in Romania ? Or you just love Brancusi ?
 
Je n’ai jamais été en Roumanie, mais j’aimerais y aller, et oui, en effet, j’admire beaucoup Brancusi, et je vais souvent à l’atelier Brancusi reconstruit au centre Pompidou à Paris.
 
Favorite places in NY
-The Cloisters
-The Frick Collection
-The High Line
-The Neue Galerie
 
 
Favorite places in Paris, of course.
 
-Place  Furstenberg
-Pont des Arts
-Cour carrée du Louvre
-Jardin du Palais Royal
 
-Do you take breakfast at home or in town?
 
Je prends mon petit déjeuner chez moi, mais quand je le prends dehors à Paris, c’est souvent au café de Flore (www.cafedeflore.fr/)
et à New York,  au Regency Bar and Grill (http://www.regencybarandgrill.com)
 
 
-Which are your favorite restaurants
 
À NEW YORK
 
-CARBONE, pour son ambiance de restaurant confidentiel pour mafieux italien, et sa cuisine populaire mais néanmoins sophistiquée
 
-MAREA, parce que c’est le meilleur restaurant de poisson de New York, (http://www.marea-nyc.com )
 
-MILOS, plus bruyant, et moins sophistiqué que Maréa, le néanmoins formidable restaurant grec (http://milos.ca/restaurants/new-york)
 
-THE FOUR SEASONS RESTAURANT, parce que c’est un lieu de design mythique à New York. (http://www.fourseasonsrestaurant.com)
 
À PARIS
 
 
-LE STRESA, pour ses pâtes, et son ambiance happy few
 
 
-LE JARDIN FRANCAIS DE L’HOTEL BRISTOL, pour ses clubs sandwichs (http://www.lebristolparis.com/eng/gastronomy/le-jardin-francais/)
 
 
 
-Which is the best grocery? Patisserie? Cakes?
 
À NEW YORK
 
-SANT AMBROEUS, pour sa miche de pain aux graines, ses sorbets, ses sandwiches et ses sablés (http://www.santambroeus.com/products.html)
 
- DOMINIQUE ANSEL pour ses cronuts, contraction de croissant et de doughnut (http://dominiqueansel.com
 
 
À PARIS
 
-FOUQUET, pour leurs thés, leurs confitures, leurs moutardes, leurs caramels, et les plus chics des boites de chocolat à offrir quand on est invité chez des gens, car ce sont des coffrets composés de petits pots de verre à remplir de différentes confiseries de toutes les formes et les couleurs. (http://www.fouquet.fr/la-maison-fouquet)
 
-LA PATISSERIE DES RĒVES, pour leur carrousel de pâtisseries, qui sont à perdre la tête, et de loin supérieures à toutes celles des chaines, genre Dalloyau, ou La Durée (http://lapatisseriedesreves.com)
 
-ANGELINA, pour son incroyable Mont-Blanc aux marrons (http://www.angelina-paris.fr/fr/)
 
 
- And shopping? Shoes, clothes, bags, gloves, or things for house, antiquities?
 
Je ne suis pas très intéressée par la mode et je n’aime pas beaucoup acheter des vêtements.
Mais j’aime les antiquaires, surtout la Galerie KUGEL à Paris
 
et le marché aux Puces, le weekend
 

joi, 22 octombrie 2015

The 1st Hermès Vintage Collector Fair

The 1st Hermès Vintage Collector Fair
 
Du 23 au 25 octobre, The 1st Hermès Collector Fair se tiendra pour la première fois à l’Hôtel du Louvre à Paris.
 Cet événement alliant la passion de la mode et celle de la collection d’accessoires vintages accueillera les collectionneurs et amateurs internationaux de la marque Hermès.
        Organisé par Catherine Lecomte, le salon réunira une dizaine d’exposants français, belges, italiens, allemands, espagnols ou anglais. Ils présenteront la grande diversité d’objets Hermès allant de la sellerie, à la maroquinerie, aux carrés mais aussi d’autres accessoires comme des bijoux, des montres, des articles de bureau…

The 1st Hermès Collector Fair présentera bien sûr des pièces vintages iconiques de la marque Hermès tel que le Kelly et le Birkin mais l’objectif sera de montrer des pièces rares, des séries limitées illustrant la fabuleuse créativité et le savoir-faire de la Maison Hermès.
        Un service d’expertise sera mis sur pied avant le salon pour le contrôle de la marchandise (vetting) et durant les jours d’ouverture au public. Les visiteurs pourront en effet faire expertiser des pièces Hermès qu’ils possèdent déjà, ou qu’ils achètent sur place. The 1st Hermès Collector Fair accueillera aussi une exposition intitulée « Musée des collectionneurs Hermès », réunissant des pièces d’exception issues de collections privées. Tous les jours, Genevière Fontan et Paul-Henri Studler dédicaceront leur nouveau livre Carrés d’art II. A noter également la dédicace en avant-première du livre : Guide et Codes des sacs Hermès de Geneviève Fontan (Arfon Edition). A cette occasion également, le Cercle des collectionneurs des carrés Hermès sera officiellement lancé par Paul-Henri Studler (CCCH). Liste des exposants (provisoire) Bernardini Luxury (Italie - Hong-Kong), Corrado Luxury (Italie), Les Editions Arfon (France), Monika Gottlieb & Siggi Spiegelburg (Alllemagne), Heritage (Espagne), Katheleys (Belgique), Rennies (Grande Bretagne), Patrimoine Joaillerie (France), Maia Luxury (Grande-Bretagne), Martine Vaysse (France), Tara Vintage (Italie) et Tropissime (Belgique).

duminică, 6 septembrie 2015

EXPOZITIA CRUCEA LA ALBA IULIA




EXPOZIȚIA „CRUCEA” LA ALBA IULIA

Anul acesta, la a cincea ediție, expoziția CRUCEA nu va mai fi la Iași. Curatorul și inițiatoarea Violeta Radu și-a luat prietenii artiști în partea cealaltă a țării, la Alba Iulia. Deschiderea expoziției va avea loc ca de obicei, la 14 septembrie, doar că la Biserica Sântionilor și  Brâncovenilor, Arca noetica Alba Iulia. Vor vorbi pr. prof. Jan Nicolae, Facultatea de teologie Alba Iulia și pr. prof. Dumitru Vanca, Facultatea de teologie Alba Iulia.
Împreună cu Violeta Radu vor expune :
Anca Maria Ciofîrlă, Bucureşti
Dragoş Gavrilean, Iaşi
Mihaela Gavrilean, Iaşi
Alexandru Cosovanu
Bogdan Gavrilean, Iaşi
Elena  Şoltuz, Iaşi
 Laura Guţanu, Iaşi
Mihail Voicu, Iaşi
Ileana Horoba-Danci, Baia Mare
Sorin Otinjac, Iaşi
Nicoleta Bida, Iaşi
Mihaela Brădescu , Iaşi
Ionu
ț Horoba, Baia Mare
Petru Şolcă, Tulcea
Cristian Diaconescu, Iaşi
Miruna Haşegan , Iaşi
Mircea Răsvan Ciacâru, Piatra Neamţ
Emilian Adrian Gavrilean, Gura Humorului
Simona Teodora  Roşca, Cluj
Raluca Gabriela Hreniuc, Iaşi
Luminiţa Avădănei Trofin, Iaşi
Dan Mititelu, Iaşi
Carla Moldovanu, Tg. Mureş
Robert Moldovanu, Tg. Mureş
Crina Rodica Stănescu, Tg. Mureş
Ionela Mihuleac, Iaşi
Nedi Gavriliu, Toronto- Canada
Renée Renard, Timişoara
Monica D. Carp, Roman
Feleki Karoly, Cluj
Adrian Silivestru, Iaşi
Marius Romilă, Iaşi
Antonica Alexa, Iaşi
Bogdan Onofrei, Iaşi
Alina Bondrea, Maramureş 
Cristina Stratulat, Iaşi 
Mihai Ariciu, Alba Iulia 
Camelia Popa Ionescu, Otopeni

Veniți la Alba Iulia, luni 14 septembrie 2015, orele 18.30, la un vernisaj atipic, într-un loc atipic, Biserica Sântionilor și Brâncovenilor, din parohia Alba Iulia Cartier Nou II, ca să ne bucurăm împreună de Sărbătoare și de Frumos.

marți, 18 august 2015

GUEST - Radu Negrescu-Suțu în dialog cu Manuela Ghika


IN MEMORIAM - LEON GHIKA

Anul acesta, pe 12 iulie, se împlinesc cinci ani de la plecarea dintre noi a prințului Leon Ghika, o personalitate remarcabilă a exilului românesc, pe care am avut onoarea să-l cunosc și să mă bucur de prietenia sa, prietenie și rudenie veche de trei veacuri între familiile noastre. Bun creștin și intelectual rafinat, evocările tribulațiilor sale nu conțineau niciun mesaj de ură sau răzbunare, preferându-i o armă mult mai redutabilă, ironia. Excelent observator, chiar dacă educația nu-i permitea a face comentarii, lui Leon Ghika nu-i scăpa absolut nimic și observațiile sale erau întotdeauna de o justețe remarcabilă. Fiica sa, Manuela Ghika-Oroveanu, a avut amabilitatea de a ridica stavilele timpului, evocând figura tatălui dânsei.  

MG-O: Tatăl meu, Leon Ghika, s-a născut în 1915, în Moldova, la Bârlad, unde se aflau atunci părinții săi, dar și-a petrecut copilăria la Budești, într-un superb conac de circa 900 m² cu două caturi, care avea peste 20 de încăperi, acareturi etc. Această frumoasă proprietate fusese oferită ca dar de nuntă mamei sale Manuela Bogdan, de tatăl acesteia, Leon, fiul Marelui Vornic Manolache Bogdan și al soției sale Ana Ghika-Trifești, căsătorit cu Lucreția, fiica omului de stat Mihail Kogălniceanu. Manuela Bogdan, bunica mea, s-a căsătorit deci cu Leon Ghika, căruia i se spunea în familie Opi, un tânăr ofițer de cavalerie, fiul lui Alexandru Ghika, consul general la Constantinopol, și al Mariei Mavrogheni, fiica renumitului om politic Petrache Mavrogheni.  

RN-S: Care descindea din Dimitrie, fratele voievodului, întrucât cei trei feciori ai înfricoșătorului domnitor, ,,harapul negru cu dinți de oțel’’ descris de pitarul Hristachi, Mavroghene marinarul venit de la Țarigrad, ,,iscusit și om de treabă, ce încă un dar mai are, că e om și viteaz mare’’, nu au avut descendenți. Sigur că aprigul Mavrogheni, cel care a încercat să reconstituiască o armată națională, combativ cum era, a murit ca un erou pe câmpul de luptă, deși istoria noastră l-a uitat, ucis de turci precum Grigorie III Ghika.

MG-O: Într-adevăr, o figură impresionantă, în contradicție cu duioșia evocării mele, dar istoria noastră a cunoscut multe perioade sângeroase. Grigorie III Ghika, domnitorul omorât de turci în 1777, întrucât a avut cutezanța de a apăra integritatea Moldovei, un martir al neamului românesc și al stirpei noastre, ale cărei lacrimi îndoliate se regăsesc pe scutul Ghikuleștilor, sau monseniorul Vladimir Ghika, acest umil ostaș al lui Hristos, ucis de comuniști în 1954 în temnițele închisorii din Jilava și beatificat anul trecut de Biserica catolică, sunt doar cele mai emblematice exemple. Acesta din urmă, în 1939, deși fusese sfătuit să se reîntoarcă la Paris, refuză, din devotament creștin în slujba aproapelui său, și-și aduce aportul la ajutorarea celor care aveau nevoie de cuvântul Mântuitorului. Pot spune că pilda Domnului Iisus l-a călăuzit către sacrificiul suprem pe care, cu siguranță, și l-a dorit.

Copilăria tatălui meu, deci, frumoasă și lipsită de griji, s-a petrecut, cum am mai spus, pe moșia familiei din Budești, unde a și studiat cursurile primare cu un preceptor particular și unde, începând cu vârsta de cinci ani, a declarat solemn părinților că el va fi mai târziu marinar.  

RN-S: Da, îmi aduc aminte că tatăl Dvs. îmi povestise cândva că la vârsta de cinci ani a ajuns la Eforie, unde a fost atât de tare impresionat de marea pe care o vedea pentru prima oară, de vapoare, de mirajul plecării cu ele în depărtări, încât odată întors acasă, la Budești, nu contenea să vorbească decât despre aceasta. Un camarad de arme al tatălui său i-a compus atunci un catren amuzant, pe care dânsului îi plăcea să-l recite și care spunea : ,,Le petit Léon, rêve dit-on, du matin au soir, du soir au matin, il se voit marin’’.

Cariera sa militară s-a curmat brusc, precum în cazul tatălui meu, în 1947. Ei, ofițerii de elită, au fost prizonierii destinelor lor, pe care nu le-au putut schimba și din care nu s-au putut descătușa. Fiind patrioți adevărați față de Țară, Neam și Coroană, cariera lor militară, pentru care aveau și vocație, avea o importanță covârșitoare și nimic altceva nu a reușit vreodată să o înlocuiască. De altfel, sunt convins că părinții noștri, fideli jurământului militar depus, oricum nu ar fi acceptat să-și continuie cariera sub steagul roșu al așa-zisei ,,armate populare’’, așa că până la urmă comuniștii le-au făcut o favoare deblocându-i, scutindu-i astfel de o penibilă și dureroasă demisie ce se impunea în cazul lor.   

MG-O: Sigur că da, poate fi un punct de vedere mai puțin... dramatic, dar să revenim la copilăria tatălui meu. Aici, la Budești, se întâlnea vara cu rudele părinților, venite în vizită cu copiii lor, verii tatălui meu, și câteodată se adunau peste 30 de copii în compania cărora își petrecea vacanțele estivale, împreună cu sora sa Lucia, căsătorită mai târziu cu ofițerul Dimitrie Graur, și cu fratele său mai mare, Dinu.  

Budeștii făceau parte dintr-o salbă de moșii ale familiei Ghika, alături de Climești, de Bozieni, toate în judetul Neamț, și Ghikuleștii se vizitau permanent între ei, venind ori călare, ori cu șareta sau cu faetonul. Domeniul Budești era foarte mare, de circa 200 ha, având vie, două păduri, livezi, pășune, teren arabil, hambare, stufăriș, iazuri cu pește care furnizau raci Casei Regale, un râu cu moară, o fermă, herghelie cu cai de călărie, două grajduri, poate și câini de vânătoare, deși eu nu-mi amintesc, avea parc, seră, cramă, ghețărie, fabrică de cărămizi, foișor, o biserică, în fine, era o frumoasă și întinsă proprietate. Conacul avea multe odăi de locuit încăpătoare, băi și cabinete, sufragerie, saloane, bibliotecă, sală de bal și de sindrofii muzicale, sală de scrimă și de biliard, pivnițe, bucătării, astăzi totul într-o tristă și dureroasă ruină.

RN-S: Este soarta unei lumi dispărute. Acest conac, care odinioară trăia, este astăzi lipsit de viață. Dar să revenim, cu îngăduința Dvs., la școlaritatea lui Leon Ghika, copilul care visa să devină marinar.

MG-O: Da, bineînțeles că după cursurile primare a fost trimis să studieze mai departe la Liceul internat din ,,dulșele târg al Ieșilor’’, unde și-a luat bacalaureatul, după care a fost admis, în urma unui riguros examen, la Școala pregătitoare de ofițeri din Capitală, iar anul următor, în 1934, la Școala Navală ,,Mircea’’ din Constanța, pe care a absolvit-o în 1936.  

Recompensa binemeritată a sclipitorului elev consta în efectuarea ultimului an de studii pe nava-școală franceză Jeanne d’Arc, un bastiment prestigios al timpului, în cadrul acordurilor dintre cele două state, crucișator care a staționat un timp chiar în Marea Neagră. Dar, din cauza unui ,,incident diplomatic’’ cu un superior exigent, pe care tatăl meu, care nu avea decât 20 de ani, nu l-a tratat cu toată deferența cuvenită gradului, a fost exclus de la această frumoasă și instructivă promovare și, primind nota zero la purtare, nu a mai terminat școala ca șef de promoție, precum fusese până atunci, ci pe locul al doilea!  

Integrat în Marina Militară Regală, în urma crizei create prin cedarea Basarabiei în 1940, pleacă voluntar pe front în anul următor și combate la Odesa și Sevastopol, la bordul crucișătorului Dacia și a torpilorului Zmeul, iar faptele sale de arme și bravură sunt răsplătite prin avansări în grad, locotenent apoi căpitan, dar și prin decorațiile și medaliile ce i-au fost decernate: Coroana României, Virtutea Militară, Steaua României, Crucea de fier a Germaniei, medalia Vulturul German, Medalia Maritimă, Cruciada contra comunismului etc.  

Însă, în 1947, noii căftăniți ai țării nu au dat dovadă, bineînțeles, de comprehensiune și tact, decizând să epureze armata de elementele cu ,,origine nesănătoasă’’, și în consecință tatăl meu a fost avansat locotenent-comandor și deblocat la vârsta de 32 de ani, deși era caracterizat drept ,,ofițer dotat cu inteligență vie, foarte muncitor, foarte corect, dotat cu spirit de metodă și deosebit tact, cu o educație cu totul aleasă, bun camarad și foarte disciplinat’’.    

RN-S: Suntem departe de ,,nota zero la purtare’’ din tinerețe, între timp tatăl Dvs. învățase bine ce este disciplina militară și cât de importantă și de utilă este.  

MG-O: Cu siguranțà! În fine, deși ofițer deblocat, înainte de a fi fost militar, tatăl meu era și un om care și-a închegat o familie și, în acei ani grei și nesiguri ai perioadei staliniste, a simțit nevoia de a avea copii, cu toate lipsurile materiale ale situației sale devenită destul de precară.

Deci, în iunie 1947, tata s-a căsătorit cu Marsi Pandelescu, fiica doctorului Constantin Pandelescu și a Luciei Cantemir, descendentă din domnitorii Cantemirești, și-au cumpărat o moșie cu conac lângă Budești, iar tata a mai lucrat un timp pentru Ajutorul Suedez. Cumpărarea acestei moșii în 1947 a fost o eroare, dar oamenii încă sperau într-o revenire la normal, chiar până și Regele achiziționase în acel an o proprietate. Prelatul care i-a cununat a fost însuși monseniorul Vladimir Ghika, unchiul genitorului meu.   


Însă, începând din 1948, tata a început să se ascundă pentru a nu fi arestat, fiind suspectat nu doar de ,,delict de nume’’, ci și de atitudine dușmănoasă antisovietică, întrucât combătuse pe frontul de Răsărit. Și s-a tot ascuns prin țară timp de trei ani pe la rude, răstimp care, pentru un tânăr cuplu, poate părea foarte lung. Mama s-a întors la București, la părinți, iar tot în 1948 moșia Budești a fost expropiată de comuniști, dar înainte, în 1944,trenul cu toată averea încărcată în vagoane pentru a fi trimisă în Capitală, la părinții mamei, a fost bombardat pe parcurs de ruși și totul s-a pierdut definitiv.   

RN-S: Mai puțin frumoasa sabie pe care am admirat-o în salonul tatălui Dvs.  

MG-O: Această sabie, care aparținuse lui Ștefan Bathory, principe al Transilvaniei și rege al Poloniei, și care are înscris pe lamă cu aur numele principelui și anul 1580, se afla dintotdeauna în proprietatea familiei. Ea i-a fost oferită tatălui meu de un unchi de-al său, drept recompensă pentru studiile sale strălucite, însă, din păcate, eu nu cunosc povestea acestei săbii.    

În 1948 deci, părinții se aflau ascunși la Bichiș, o localitate din Ardeal, între Târnave, la Ștefan de Fay și soția sa Voica Bogdan, când, de Sfânta Ana, mama m-a adus pe lume, după care a plecat cu mine și tata la Singureni, lângă Giurgiu, unde bunicii mei materni încă mai aveau o casă. În 1949 se naște în București sora mea mezină, Domnica, iar tata continuă să se ascundă până prin anii 1950-1951, când a început să lucreze pe diverse șantiere din țară ca muncitor necalificat. Să mă explic: nu este nicio rușine să fii muncitor necalificat. Așa se începe, apoi fiecare își alege sau este îndrumat către o calificare. Orice societate are nevoie de muncitori și artizani competenți. Rușine este să fii hoț, proxenet, mafiot, să nu fii onest, să nu-ți respecți cuvântul dat, să nu ai onoare. Însă tatăl meu avea deja o calificare înaltă și onorabilă, era ofițer al Marinei Regale române, și în această calitate a adus mult mai multe servicii Patriei, prin competența sa, prin curajul său, decât ca muncitor necalificat pe un șantier din țară, întrucât fiind căutat de Securitate, devenise un proscris, un fugitiv, un paria.  

RN-S: Ce s-a întâmplat în continuare?   

MG-O: Prizonier al destinului său, cum bine ați spus, tata a rămas să lucreze pe șantierele din țară, apoi a urmat cursuri de calificare, la care el îi învăța pe profesorii ,,pe puncte’’ matematicile, pentru ca în final să ajungă șef de șantier, iar de prin 1966, spre sfârșitul carierei, să lucreze în birourile de construcții din Capitală, până la pensionare.  După care, în 1971, eu am plecat din țară, am ,,fugit’’, cum se spunea, întrucât profitând de o oportunitate pentru a călători în RFG, nu m-am mai întors.

RN-S: Ați fost, cum se spune, o deschizătoare de drumuri, la nici 23 de ani.  

MG-O: Într-un fel, întrucât am reușit să-mi trec familia pe lista restrânsă de 20 de persoane a primului ministru de atunci, Jacques Chirac, cu care acesta a plecat în România. Părinții mei au preferat însă ca sora mea Domnica, care între timp fusese dată afară din servici, să plece prima, de teamă ca aceasta să nu rămână ostatecă în țară, și ea a plecat în 1975. Apoi sora mea a reușit să intervină pe lângă tatăl președintelui Giscard d’Estaing, și astfel ei au putut pleca în anul următor, stabilindu-se la Paris, alături de mine și de sora mea. Dar, pentru a nu ne fi o povară și a putea fi independenți, au lucrat amândoi, fiindu-ne permanent un exemplu de cinste și de curaj. Să nu uităm că tata avea 61 de ani atunci când a ajuns în Franța, dar important era doar faptul că acum familia noastră era reîntregită.   

RN-S: Este cert că pilda sa morală este demnă de urmat. Privind în urmă, peste negura timpului potrivnic, care sunt simțămintele ce vă încearcă, ce resimțiți față de cei care au distrus viața și cariera tatălui Dvs.?  

MG-O: Bineînțeles că eu, o femeie a timpurilor moderne, actuale, nu trăiesc în nostalgia vremurilor apuse și nici nu nutresc vreun sentiment de ură contra persecutorilor familiei mele, fiind creștină, dar adevărurile trebuie spuse cu claritate. Creștinește, eu, urmașa nevrednică a voievozilor Ghikulești, i-am iertat pe toți, deși iertarea nu se acordă decât celor care, cuprinși de remușcări, o imploră, o solicită.    

O spun, nu cu patimă, ci cu blândă durere iertătoare, eu, românca cea fugită, eu credincioasa cea păcătoasă. Dar acesta este adevărul, adevărul neamului meu, adevărul poporului meu. Nu sunt o persoană publică, dar totuși exist și am o încărcătură afectivă, emoțională, pe care nu doresc să o transmit, însă simt nevoia să o împărtășesc, să o comunic, prin cuvinte, prin simțire, prin dinlăuntrul ființei mele oarecum amputate de rădăcinile care-mi aduc seva vitală necesară trăirii sufletești pe care nu pot și nu doresc să o pierd.   
 

RN-S: Un proverb plin de înțelepciune al poporului nostru spune în acest caz că ,,sângele apă nu se face’’. Veți comemora în curând cinci ani de când tatăl Dvs. a străbătut, mergând spre Răsărit, cele 20 de vămi ale văzduhului, cu ușurință, sper, întrucât nu și-a irosit viața ce i-a fost dată și L-a slujit pe Dumnezeu după poruncile Sale. A părăsit, cu sentimentul datoriei împlinite, această lume pentru alta mai bună, ,,unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci doar viață fără de sfârșit’’, devenind din nou cetățean al Raiului.    

Vă mulțumesc pentru această emoționantă evocare, pe care nimeni n-ar fi înfăptuit-o cu mai multă sinceritate și sensibilitate. Dumnezeu să-l ierte și să-l hodinească la dreapta Sa pe robul Său Leon, un model de fiu, soț, tată și marinar. Tatăl nostru Carele ești în Ceruri...  

Radu Negrescu-Suțu, Paris, de Învierea Domnului, 2015  

 

joi, 25 iunie 2015

Iasi excELLEnt Lifestyle

Doar doua zile la Iasi, 24-25 iunie 2015, la Palas Mall, Congress Hall.  Am fost ieri si am prins o perioada mai relaxata, intre deschiderea de la orele 12 si cocktailul VIP de la orele 18, asa ca am putut sa fac si citeva fotografii, sa si vorbesc cu persoanele care reprezentau firmele prezente.
Pentru ca impermeabilul Burberry e un must, m-am dus tinta la ei si am stat de vorba cu amabila Laura Miu. Pentru aceste doua zile , ofera iesenilor reduceri de 50% pentru anumite produse. Nu este un amanunt de neglijat

Dragalasenia coltului Bonpoint e de neocolit, iar reprezentantele disponibile. Asa ca, pentru copii, nepoti, fini...
Sport Couture a venit in forta cu o selectie DKNY, Michael Kors, Just Cavalli, Paul Smith, Emporio Armani, Marc Jacobs, Mulberry, DVF, plus alte marci pe care au ales sa le reprezinte in Romania. Discutia cu reprezentanta lor a fost pasionanta, despre piata de lux romaneasca, clientela bucuresteana, ieseana, de prin alte parti ale Romaniei, despre cum stiu sa aprecieze calitatea unui produs. Mi-a facut placere si am cam monopolizat-o, drept care imi cer scuze acum si-i multumesc.


Cei de la TOPLINE au venit cu marcile cunoscue Joico, OPI, Balmain, Guinot, si multe altele , plus ideea geniala de a oferi gratuit o sedinta de manichiura si de coafura.

Decorarea casei ne preocupa in permanenta si cei de la Insidehome au venit in intimpinarea dorintelor noastre. Fetele mi-au dat sa miros parfumurile florentine de interior, mi-au aratat ce perdele frumoase as putea avea si m-au tentat cu multe alte produse. M-am tinut tare, dar au site.
La final, artileria grea : LUMINORI, blanuri care te lasa visatoare si te tenteaza sa intri adinc in creditul de pe card. Ii multumesc doamnei care a avut rabdarea de a-mi arata aceasta minunata haina din casmir si chinchila.
Dar inspitele erau multe...Brindusa a acceptat sa fie model pentru o clipa.

Epuizate , am urcat pe terasa unde un barman priceput ne-a potolit setea pe data.



Si ce poate fi mai placut decit sa stai de vorba cu oameni care iti plac, seara, pe o terasa de unde vezi dealurile iesene ?!?
Multumesc, Elle Romania! Multumesc, Mihaela Frank !