Dacă îi vezi mai întîi pictura, puternică, agresivă, cu
implicare politică, socială, ecologică, de persoană foarte prezentă în viaţa
planetei, te aştepţi să întîlneşti un fel de valkirie a nordului, aşa cum mă
aşteptam şi eu. M-a întîmpinat în pragul fastuosului apartament parizian o
doamnă graţioasă ca un desen de
Fragonard, mică, blondă, subţire, cu un pahar de şampanie în mînă. Am început
să vorbim sorbind din cafeaua pusă în vechi ceşti Tiffany din care scoteam
mereu linguriţa de argint, pentru că nu-mi pusesem zahăr, şi o puneam imediat
înapoi, amintindu-mi cît e de periculoasă cafeaua fierbinte pentru fragilitatea
porţelanului.
Atmosfera casei este un foarte cosmopolită: Vigdis e
norvegiană, soţul ei este american, cea care ne-a adus cafeaua poloneză,
asistenta personală rusoaică, cel care se ocupă de site vietnamez, aşa ca venind
din România eram cea mai potrivită să-i fac un interviu portret.
Ne-am plimbat prin minunata casă, am făcut fotografii, am
vorbit, am rîs şi am coborît la subsol unde are un atelier.
Am vazut tabloul
care este pe toate afişele organizaţiei lui Brigitte Bardot, dar şi multe
altele, fiecare avînd povestea lui.
Ne-am urcat apoi în maşinuţa iconică care îţi schimbă
culoarea în funcţie de starea proprietarei, şi am plecat la noul atelier unde
erau alte picturi, printre care şi cel al genialului nepot de care este atît de
mîndră.
Care este bijuteria de care nu te desparţi?
Port întotdeauna
marele diamant al inelului de logodna. Care a devenit mult prea mic pentru
degetul meu... Am încercat să-l scot cînd am divorţat...dar am renunţat! Oricum
este cel mai bun şi cel mai sigur mod de a nu-l pierde!...aşa că îl spăl cu
periuţa de dinţi ca să-i menţin strălucirea!
Ce îţi doreşti de Crăciun?
Să am un White
Christmas cu adevărat amuzant împreună cu cei trei nepoţi ai mei!
Care este Big Treat pentru tine?
Fiecare zi e
specială ! Încec să trăiesc fiecare zi într-un mod special, pentru că depinde
de mine ce fac din ea. Poate fi un dezastru, dacă dau frîu liber furiei,
iritării, frustrării, răzbunării, minciunilor prostreşti, ipocriziei şi aşa mai
departe! E mai uşor dacă încerc să dau mai departe ceea ce este bun şi inspirator
în inima mea. Şi curiozitatea este o foarte bună armă ! Şi apoi poţi avea
un atît de bun şi interesant răspuns, că
pînă la urmă sfîrşeşti cu un Real Big Treat, dintr-o situaţie cu totul
neaşteptată sau de la o persoană neaşteptată... ce crezi de asta, Laura?
Cînd ai devenit interesată de modă şi de eleganţă?
Cînd eram copil am
devenit foarte interesată în frumuseţe, haine şi mirosuri încîntătoare
privindu-le şi iubindu-le pe mama mea şi pe cele trei splendide surori ale ei,
care erau cele mai frumoase din oraşul lor norvegian. Erau cam ceea ce sînt
acum top modelele, foarte înalte, foarte subţiri, perfect propoţionate. Dagny
şi Ruth erau blonde, iar mama şi Astrid cu părul închis la culoare. Cred că
vechile filme de la Hollywood şi revistele le inspirau.Toate s-au căsătorit cu
bărbaţi remarcabili, unele în străinătate. Aşa că am început să călătoresc
devreme ca să le vizitez şi am avut un
mai degrabă sofisticat fel de a privi lucrurile. N-am crescut înaltă ca ele, şi
n-am avut niciodată eleganţa lor naturală , dar mi-am găsit-o în felul meu şi
port tocuri extrem de înalte! Culoarea părului poate varia şi se schimbă! Şi ca artistă, îmi place să mă costumez,
deghizez, sî încerc tot felul de machiaje, şi nebunii, şi să mă amuz, care
este, cred, cel mai important lucru!...dar totuşi, bineînţeles, îmi doresc să
fi avut frumuseţea lor ! Fiica mea o are, dar nu îşi dă seama!!!!
Îţi alegi tu subiectele picturilor sau ele te aleg pe
tine?
Amîndouă! Mă
inspiră cu uşurinţă ideile, chair şi
fotografiile, oamenii sau animalele. Doar privesc în jur! Evenimente, ziare
etc.Adesea mă înfurii, mă enervez cînd văd cum politicienii reuşesc să
pornească războaie, morţi, violuri... Cînd văd violenţă şi tiranie împotriva
femeilor slabe şi neprotejate, needucate...mă întristez foarte tare.Ca şi cum
progresul înseamnă regres m? Sau e mereu aceeaşi veche poveste, iar şi iar
mereu?
Mă simt norocoasă
că am crescut într-o parte a lumii atît de liberă, frumoasă şi binecuvîntată
...Scandinavia este încă foarte
avangardistă în ceea ce priveşte educaţia, justiţia, respectul mutual şi
individual, şi drepturile omului. Mai
ales în Norvegia, foarte realistă politic. Ţara mea era foarte săracă şi am
devenit independenţi bia în 1905. Eram obişnuiţi să muncim din greu şi să avem
o existenţă dificilă, un pic aşa, ca scoţienii, de care sînt foarte atrasă şi
foarte apropiată. O persoană pe care am iubit-o foarte mult obişnuia să mă
compare cu fiordurile adînci din Norvegia şi cu munţii ei înalţi, spunînd că am
puterea şi temperamentul nebun la fel ca
natura norvegiană acolo sus!
Norocul meu enorm
este că viaţa mea m-a dus mereu în apropierea artei mele, să pot picta orice mi-ar spune pînzele să fac! Şi să-mi întind
aripile pe tot întinsul Europei!
Ţi-ai ales apartamentul din cauza sau în ciuda lui
Lafayette ?
Frumoasa casă în
care locuiesc a fost construită în 1728,
cînd Ludovic XV era tînăr. Cu mult
înainte ca Lafayette să ocupe şi să
moară în apartamenetul meu!!! Bineînţeles că este excepţional de frumos! Proporţiile 1700 sînt de obicei aşa !... era
o lume atît de diferită !
Totuşi neobişnuit
în viaţa mea este că NICIODATĂ nu mi-am ales casa! Întotdeauna mă aleg ele pe
mine, mă instalează!!! Aşa că o să-ţi povestesc cum am aterizat aici. Mă
întorceam de la Londra la Paris, era februarie, o iarnă fără zăpadă. Eram încă
implicată într-un divorţ complicat de
soţul meu necredincios, ceea ce mă agita foarte tare. Cumpărasem o sticlă de
şampanie care atărna de braţul meu, într-o pungă de plastic. Şi iată, ăl văd pe
Robin venind să mă întîmpine! Ceea ce m-a făcut atît de fericită şi m-a
surprins, chiar dacă ştiam că mă place mult! Aşa că mă grăbesc către el, dar
alunec şi cad din cauza gheţii de pe
zăpadă! Am salvat şampania, dar mi-am rupt un osişor tîmpit de la degetul
mare...au,au, au! Robin mă ajută să mă ridic, mă sprijin apoi pe el în timp ce
mă urcă în taxiul care ne duce la Lafayetteul lui ! Ajunsă acolo, şciopătez
într-un picior, aşa că decide că trebuie să mă întind şi să mă odihnesc puţin.
Mi-a scos pantoful şi, şi... şi n-am mai parăsit apartamenetul Lafayette de
atunci...
Totuşi cu
atelierele mele este o cu totul altă poveste!!!
Care este numele străbunicii tale, fotografa? Fotografia
ca artă nu te-a tentat niciodată?
Elisabeth
Rasmussen, născută Hurup, dintr-o descendenţă franceză hughenotă. Este o
poveste atît de luuuuungăăăăă!...Şi sînt somnoroasă, dar dacă vrei să afli mai
multe despre familia mea, care este foarte neobişnuită, dramatică şi diferită,
dacă totuşi te interesează, o să o scriu pentru tine, Laura!
Adresele tale pentru restaurante, bistrouri sau ce
preferi, la Paris sau în altă parte.
Sînt o „homer”: îmi
place şi prefer mesele mele cu invitaţi! Acasă! La masa noastră, cu 6-8
prieteni buni. Doar la lumina multor, multor lumînări, cu mari buchete de flori
, cu parfumul special al lumînărilor Diptyque, pe care le cumpăr din Boulevard
Saint Germain. Cu mîncare bine pregătiră şi decorată de către un mic bucătar,
căruia îi dau un studio confortabil etc în schimbul unor cine tîrzii. Ne place bucătăria
simplă, sănătoasă, care nu îngraşă. De obicei funcţionează foarte bine, pentru
că avem alţi oameni care lucrează pentru noi, la curăţenie, călcat etc. Aşa că
cu bucătarul e o altă poveste, este un sentiment de familie, pentru că lui
Robin îi place mîncarea, îi place să şi gătească, aşa că sfărşeşte prin a
cumpara şi găti el însuşi cu bucătarul!
Totuşi anul trecut
am angajat un cuplu filipinezo-german, care pur şi simplu nu s-au potrivit
casei!Dar am rîs atît de mult, că a meritat aventura! Erau hilari! Felul lor de a se îmbrăca ers
suficient ca să-i facă pe oaspeţii noştri mai întîi să se înece cu mîncarea absolut curioasă şi bizară...şi
apoi să izbucnească în hohote!
Un circ permanent!Incredibil!!! –Dar ce e prea
mult, e prea mult: s-au mutat, au plecat în timpul vacanţei noastre, şi noi,
dar mai ale Robin, săntem în sfîrşit uşuraţi!!!...von găsi pe altcineva, sau
altcineva ne va găsi pe noi ! – Eu aştept!
În timpul ăsta,
slavă Domnului, Parisul e plin de restaurante
excelente! Aşa că nu vom muri de foame cît timp îl aşteptăm pe Noul
Bucătar! Restaurantul „Jules Verne” de la primul etaj al Turnului Eiffel este
fantastic! „Le Soufflet-Recamier” foarte la modă.Barul de la Bristol este cu
adevărat încîntător pentru prînz , etc. Avem de asemenea propriile noastre
cluburi private „The Polo Club” în Bois de Boulogne, „The Interalliée” ceva mai
sus pe strada noastră Faubourg St. Honoré, „The Travellers” pe Champs-Elysées
unde avem mîncare bună, ne întîlnim prietenii şi membrii cluburilor.
Sînt sute de
bistrouri minunate şi mici restaurante oriunde mergi! În arondismentul 6 al
Parisului, la 2 minute de atelierul meu, este „Les Deux Magots”, pentru un
Croque-Madame-Monsieur şi un pahar de vin rosé, şi chiar alături, „Café de
Flore”mai intelectuală, unde nu mergi pentru mîncare, ci ca să vezi şi să
întîlneşti „Tout Paris” din arondismentul 7!
A fost o după amiază plăcută petrecută în compania unei
artiste adevărate, cultivate, inteligente, cu simţul umorului, calitaţi rar
întîlnite în una şi aceeaşi persoană. Mi-am spus, încă o dată!, că am noroc la
oameni .
