Lalele și filme = două festivaluri la Istanbul

Întîmplător  mi-am stabilit o săptămînă de vacanță  în Istanbul, oraș pe care doream demult să-l văd, chiar în timpul Festivalului de Film anual, aflat acum la a 37-a lui ediție. Cinefilă cum sînt n-am putut rata un film, neaparat turcesc, adică Road to the Moon al lui Abdurrahman Oner, cu povestea unui băiat dintr-un sat care învață de mic că trebuie să lupte din toate puterile pentru visurile sale și că prietenii te pot înșela, dar care are iubirea mamei lui care îi povestește că bunicul murind a plecat în lună. Ușor de ghicit de unde titlul.

Cinematografele au o eleganță care te face să simți că participi la ceva important, că acolo cultura contează. Evident totul este foarte curat. Și o ciudășenie : numerotarea locurilor care pe partea stîngă de adună pe cele impare , iar pe dreapta pe cele pare.

Am văzut și filmul lui Wes Anderson, un regizor care îmi place mult,  Isle of Dogs, film de animație cu vocile multor staruri hollywoodine, dar care este foarte japonez, crud cu accente de tandrețe.

Mi-a atras atenția de la început afișul făcut de Arda Aktaș, un artist tînăr care venea după trei ani petrecuți în Los Angeles.

Altfel farmecul vechiului Istanbul l-am regăsit și încercînd să găsesc  urmele trecerii Marthei Bibescu pe acolo, după cum citisem în volumul Alinei Pavelescu. Murat Eti, cel care conduce hotelul Pera Palace, a încercat să mă ajute, fără succes. Vechii proprietari au vîndut hotelul acum zece ani și arhiva a rămas la ei. A  intervenit și moartea celui care știa totul despre arhivă…

 M-a consulat bucuria orașului înflorit, tot festivalier, dar pentru că era Festivalul Lalelor, floarea Turciei. De unde și numele premiilor festivalului de film : Golden Tulip.

                

                                               

HOTEL BOURG TIBOURG - PARIS

Carnet d’adresse

PARIS

Hôtel Bourg Tibourg

După o zi plină în care abia mîncasem, am ajuns obosită la Hôtel Bourg Tibourg, în Marais, la doi paşi de Beaubourg , Hotel de Ville, Notre Dame. Poziţia perfectă pentru străinul care vrea să cunoască Parisul la pas. Parte a grupului Costes, HBT este un hotel boutique gîndit de designerul Jacques Garcia. Are caracter, are mister, are farmecul locului unde te simţi bine din prima clipă, nu e intimidant cu stelele lui, patru la număr. Cum tot  auzisem că este un loc pentru hipsterii din lumea modei internaţionale, eram curioasă să văd ce oferă mofturoşilor cosmopoliţi.

Am ajuns seara. Taxiul m-a lăsat la intrarea care putea fi a casei unui prieten. Trebuie să fii atent la număr ca să n-o ratezi.  La recepţie am fost întîmpinată cu eficientă amabilitate. În aer plutea mirosul acela specific Costes, a lemn şi portocale amărui. Am fost întrumată spre lift, de-a lungul unui coridor îngust, albastru regal. Strîmtul lift m-a dus la etajul la care uşa mi-a fost deschisă de un tînăr în uniformă care m-a condus în camera mea, mi-a explicat cum funcţionează toate şi unde se află amplasate lucrurile pe care hotelul mi le punea la dispoziţie.

Pentru cine nu cunoaşte Marais-ul, trebuie să  precizez că este un cartier in mare parte alcătuit din clădiri vechi de sute de ani. Mie îmi place genul, găsesc că un hotel are mai mult farmec într-o astfel de clădire. Decoratorii nu au o sarcină uşoară în astfel de situaţii, dar Jacques Garcia a speculat exact ceea ce părea din start un dezavantaj şi l-a transformat ăntr-un avantaj, i-a dat camerei un aer medieval, neogotic, cu lămpile ale căror abajururi de mătase cu franjuri sînt semnătura sa distinct, cu scaune ale căror picioare sănt încrustrate, iar covorul în dungi se asortează cu materialul tapetului. 

Camera are un confortabil pat dublu cu cerşafuri apretate atăt căt trebuie ca să fie perfecte, cu plasmă, CD şi DVD player, dulap cu seif pentru lucrurile preţioase pe care le cari cu tine şi un halat care te aşteaptă (totuşi nu aveau papuci), 

un minibar bine garnisit (cu genul delucruri pe care le adoră clientele mai sus menţionată, ca de exemplu apa mineral VOSS, norvegiană, cea mai pură, se spune), free wifi şi o foarte graţioasă măsuţă pe care am găsit un carton cu o notă de bine am venit scrisă de mînă, o splendidă orhidee, revista Palace Costes şi o farfurie cu fragi & căpşune pe care am devorat-o imediat ce s-a închis uşa.

 Nimic mai răcoritor la finalul unei zile epuizante. Un gest frumos. Am făcut o fotografie unde puteţi nota şi cheia de modă veche (ador detaliile astea!) cu un canaf  elegant.

Am deschis ferestrele franţuzeşti spre balconul unde era o măsuţă şi scaune, dar mai ales o privelişte senzaţională, atăt de specific pariziană.  

Am lăsat balconul romantic şi m-am îndreptat spre prozaica baie. MI-au plăcut lambriurile, chiuveta adîncă (detest castroanele ale ape care le găseşti peste tot acum), cada adîncă, mozaicul care îţi dădea  senzaţia de lux, mai ales că era însoţit de un set complet de produse pentru baie Costes, ale căror miros seducător, combinaţie reuşită de fructe de ienupăr, coriandru, lemn de trandafir, tămîie, mosc, dafin, piper alb şi lavandă îl asociez cu Luxul. Presiunea apei la duş a fost excelentă şi prosoapele multe şi pufoase. Înfăşurată în halatul mare  pufos şi el, am comandat la room service o cină japoneză care mi-a fost adusă în jumătate de oră.

 N-am apelat la serviciul pus la dispoziţie de hotel , care un meniu şi  pentru cărţi  sau filme, gratuit. Eram prea obosită şi mai aveam puţin de lucru pe laptop.

M-am odihnit bine, am dormit pînă tîrziu, n-au fost zgomotele matinale care te trezesc de obicei într-un hotel. Mi-era atît de bine că mi-a fost lene să cobor pentru micul dejun în caverna hotelului, plină de farmec cu tapiseria ei medieval şi candelabrul care îi dă un aer misterios. Altădată. Am luat un mic dejun copios în cameră. Vă poate convinge fotografia. 

Curtea interioară am admirat-o de la înălţime, aşteptînd liftul: splendid.

E un loc pe care l-am trecut în carnetul meu de adrese : 19, Rue du Bourg Tibourg, Paris, France.

                                                                          Laura Guţanu