Mariano Fortuny si Venetia

Alaturi de textul din Forbes adaug aici si fotografiile care il ilustreaza .

Fabrica de pe Giudecca are un showroom la intrare.

In gradina interioara se organizeaza vara petreceri,

Inapoi la Palazzo Fortuny,

VIGDIS- din Norvegia la Paris

VIGDIS

Dacă îi vezi mai întîi pictura, puternică, agresivă, cu implicare politică, socială, ecologică, de persoană foarte prezentă în viaţa planetei, te aştepţi să întîlneşti un fel de valkirie a nordului, aşa cum mă aşteptam şi eu. M-a întîmpinat în pragul fastuosului apartament parizian o doamnă graţioasă  ca un desen de Fragonard, mică, blondă, subţire, cu un pahar de şampanie în mînă. Am început să vorbim sorbind din cafeaua pusă în vechi ceşti Tiffany din care scoteam mereu linguriţa de argint, pentru că nu-mi pusesem zahăr, şi o puneam imediat înapoi, amintindu-mi cît e de periculoasă cafeaua fierbinte pentru fragilitatea porţelanului.

Atmosfera casei este un foarte cosmopolită: Vigdis e norvegiană, soţul ei este american, cea care ne-a adus cafeaua poloneză, asistenta personală rusoaică, cel care se ocupă de site vietnamez, aşa ca venind din România eram cea mai potrivită să-i fac un interviu portret.

Ne-am plimbat prin minunata casă, am făcut fotografii, am vorbit, am rîs şi am coborît la subsol unde are un atelier. 

Am vazut tabloul care este pe toate afişele organizaţiei lui Brigitte Bardot, dar şi multe altele, fiecare avînd povestea lui. 

Ne-am urcat apoi în maşinuţa iconică care îţi schimbă culoarea în funcţie de starea proprietarei, şi am plecat la noul atelier unde erau alte picturi, printre care şi cel al genialului nepot de care este atît de mîndră. 

Care este bijuteria de care nu te desparţi?

Port întotdeauna marele diamant al inelului de logodna. Care a devenit mult prea mic pentru degetul meu... Am încercat să-l scot cînd am divorţat...dar am renunţat! Oricum este cel mai bun şi cel mai sigur mod de a nu-l pierde!...aşa că îl spăl cu periuţa de dinţi ca să-i menţin strălucirea!

Ce îţi doreşti de Crăciun?

Să am un White Christmas cu adevărat amuzant împreună cu cei trei nepoţi ai mei!

Care este Big Treat pentru tine?

Fiecare zi e specială ! Încec să trăiesc fiecare zi într-un mod special, pentru că depinde de mine ce fac din ea. Poate fi un dezastru, dacă dau frîu liber furiei, iritării, frustrării, răzbunării, minciunilor prostreşti, ipocriziei şi aşa mai departe! E mai uşor dacă încerc să dau mai departe ceea ce este bun şi inspirator în inima mea. Şi curiozitatea este o foarte bună armă ! Şi apoi poţi avea un  atît de bun şi interesant răspuns, că pînă la urmă sfîrşeşti cu un Real Big Treat, dintr-o situaţie cu totul neaşteptată sau de la o persoană neaşteptată... ce crezi de asta, Laura?

Cînd ai devenit interesată de modă şi de eleganţă?

Cînd eram copil am devenit foarte interesată în frumuseţe, haine şi mirosuri încîntătoare privindu-le şi iubindu-le pe mama mea şi pe cele trei splendide surori ale ei, care erau cele mai frumoase din oraşul lor norvegian. Erau cam ceea ce sînt acum top modelele, foarte înalte, foarte subţiri, perfect propoţionate. Dagny şi Ruth erau blonde, iar mama şi Astrid cu părul închis la culoare. Cred că vechile filme de la Hollywood şi revistele le inspirau.Toate s-au căsătorit cu bărbaţi remarcabili, unele în străinătate. Aşa că am început să călătoresc devreme ca să le vizitez  şi am avut un mai degrabă sofisticat fel de a privi lucrurile. N-am crescut înaltă ca ele, şi n-am avut niciodată eleganţa lor naturală , dar mi-am găsit-o în felul meu şi port tocuri extrem de înalte! Culoarea părului poate varia şi se schimbă!  Şi ca artistă, îmi place să mă costumez, deghizez, sî încerc tot felul de machiaje, şi nebunii, şi să mă amuz, care este, cred, cel mai important lucru!...dar totuşi, bineînţeles, îmi doresc să fi avut frumuseţea lor ! Fiica mea o are, dar nu îşi dă seama!!!!

Îţi alegi tu subiectele picturilor sau ele te aleg pe tine?

Amîndouă! Mă inspiră cu uşurinţă  ideile, chair şi fotografiile, oamenii sau animalele. Doar privesc în jur! Evenimente, ziare etc.Adesea mă înfurii, mă enervez cînd văd cum politicienii reuşesc să pornească războaie, morţi, violuri... Cînd văd violenţă şi tiranie împotriva femeilor slabe şi neprotejate, needucate...mă întristez foarte tare.Ca şi cum progresul înseamnă regres m? Sau e mereu aceeaşi veche poveste, iar şi iar mereu?

Mă simt norocoasă că am crescut într-o parte a lumii atît de liberă, frumoasă şi binecuvîntată ...Scandinavia este încă  foarte avangardistă în ceea ce priveşte educaţia, justiţia, respectul mutual şi individual, şi drepturile omului.  Mai ales în Norvegia, foarte realistă politic. Ţara mea era foarte săracă şi am devenit independenţi bia în 1905. Eram obişnuiţi să muncim din greu şi să avem o existenţă dificilă, un pic aşa, ca scoţienii, de care sînt foarte atrasă şi foarte apropiată. O persoană pe care am iubit-o foarte mult obişnuia să mă compare cu fiordurile adînci din Norvegia şi cu munţii ei înalţi, spunînd că am puterea şi temperamentul nebun  la fel ca natura norvegiană acolo sus!

Norocul meu enorm este că viaţa mea m-a dus mereu în apropierea artei mele, să pot picta  orice mi-ar spune pînzele să fac! Şi să-mi întind aripile  pe tot întinsul Europei!

Ţi-ai ales apartamentul din cauza sau în ciuda lui Lafayette ?

Frumoasa casă în care locuiesc a fost  construită în 1728, cînd  Ludovic XV era tînăr. Cu mult înainte ca Lafayette să  ocupe şi să moară în apartamenetul meu!!! Bineînţeles că este excepţional de frumos!  Proporţiile 1700 sînt de obicei aşa !... era o lume atît de diferită ! 

Totuşi neobişnuit în viaţa mea este că NICIODATĂ nu mi-am ales casa! Întotdeauna mă aleg ele pe mine, mă instalează!!! Aşa că o să-ţi povestesc cum am aterizat aici. Mă întorceam de la Londra la Paris, era februarie, o iarnă fără zăpadă. Eram încă implicată  într-un divorţ complicat de soţul meu necredincios, ceea ce mă agita foarte tare. Cumpărasem o sticlă de şampanie care atărna de braţul meu, într-o pungă de plastic. Şi iată, ăl văd pe Robin venind să mă întîmpine! Ceea ce m-a făcut atît de fericită şi m-a surprins, chiar dacă ştiam că mă place mult! Aşa că mă grăbesc către el, dar alunec şi cad  din cauza gheţii de pe zăpadă! Am salvat şampania, dar mi-am rupt un osişor tîmpit de la degetul mare...au,au, au! Robin mă ajută să mă ridic, mă sprijin apoi pe el în timp ce mă urcă în taxiul care ne duce la Lafayetteul lui ! Ajunsă acolo, şciopătez într-un picior, aşa că decide că trebuie să mă întind şi să mă odihnesc puţin. Mi-a scos pantoful şi, şi... şi n-am mai parăsit apartamenetul Lafayette de atunci...

Totuşi cu atelierele mele este o cu totul altă poveste!!!

Care este numele străbunicii tale, fotografa? Fotografia ca artă nu te-a tentat niciodată?

Elisabeth Rasmussen, născută Hurup, dintr-o descendenţă franceză hughenotă. Este o poveste atît de luuuuungăăăăă!...Şi sînt somnoroasă, dar dacă vrei să afli mai multe despre familia mea, care este foarte neobişnuită, dramatică şi diferită, dacă totuşi te interesează, o să o scriu pentru tine, Laura!

Adresele tale pentru restaurante, bistrouri sau ce preferi, la Paris sau în altă parte.

Sînt o „homer”: îmi place şi prefer mesele mele cu invitaţi! Acasă! La masa noastră, cu 6-8 prieteni buni. Doar la lumina multor, multor lumînări, cu mari buchete de flori , cu parfumul special al lumînărilor Diptyque, pe care le cumpăr din Boulevard Saint Germain. Cu mîncare bine pregătiră şi decorată de către un mic bucătar, căruia îi dau un studio confortabil etc în schimbul unor cine tîrzii. Ne place bucătăria simplă, sănătoasă, care nu îngraşă. De obicei funcţionează foarte bine, pentru că avem alţi oameni care lucrează pentru noi, la curăţenie, călcat etc. Aşa că cu bucătarul e o altă poveste, este un sentiment de familie, pentru că lui Robin îi place mîncarea, îi place să şi gătească, aşa că sfărşeşte prin a cumpara şi găti el însuşi cu bucătarul!

Totuşi anul trecut am angajat un cuplu filipinezo-german, care pur şi simplu nu s-au potrivit casei!Dar am rîs atît de mult, că a meritat aventura! Erau  hilari! Felul lor de a se îmbrăca ers suficient ca să-i facă pe oaspeţii noştri mai întîi să se înece  cu mîncarea absolut curioasă şi bizară...şi apoi să izbucnească în hohote!

Un circ permanent!Incredibil!!! –Dar ce e prea mult, e prea mult: s-au mutat, au plecat în timpul vacanţei noastre, şi noi, dar mai ale Robin, săntem în sfîrşit uşuraţi!!!...von găsi pe altcineva, sau altcineva ne va găsi pe noi ! – Eu aştept!

În timpul ăsta, slavă Domnului, Parisul e plin de restaurante  excelente! Aşa că nu vom muri de foame cît timp îl aşteptăm pe Noul Bucătar! Restaurantul „Jules Verne” de la primul etaj al Turnului Eiffel este fantastic! „Le Soufflet-Recamier” foarte la modă.Barul de la Bristol este cu adevărat încîntător pentru prînz , etc. Avem de asemenea propriile noastre cluburi private „The Polo Club” în Bois de Boulogne, „The Interalliée” ceva mai sus pe strada noastră Faubourg St. Honoré, „The Travellers” pe Champs-Elysées unde avem mîncare bună, ne întîlnim prietenii şi membrii cluburilor.

Sînt sute de bistrouri minunate şi mici restaurante oriunde mergi! În arondismentul 6 al Parisului, la 2 minute de atelierul meu, este „Les Deux Magots”, pentru un Croque-Madame-Monsieur şi un pahar de vin rosé, şi chiar alături, „Café de Flore”mai intelectuală, unde nu mergi pentru mîncare, ci ca să vezi şi să întîlneşti „Tout Paris” din arondismentul 7!

A fost o după amiază plăcută petrecută în compania unei artiste adevărate, cultivate, inteligente, cu simţul umorului, calitaţi rar întîlnite în una şi aceeaşi persoană. Mi-am spus, încă o dată!, că am noroc la oameni .

                                                                                      

HOTEL BOURG TIBOURG - PARIS

Carnet d’adresse

PARIS

Hôtel Bourg Tibourg

După o zi plină în care abia mîncasem, am ajuns obosită la Hôtel Bourg Tibourg, în Marais, la doi paşi de Beaubourg , Hotel de Ville, Notre Dame. Poziţia perfectă pentru străinul care vrea să cunoască Parisul la pas. Parte a grupului Costes, HBT este un hotel boutique gîndit de designerul Jacques Garcia. Are caracter, are mister, are farmecul locului unde te simţi bine din prima clipă, nu e intimidant cu stelele lui, patru la număr. Cum tot  auzisem că este un loc pentru hipsterii din lumea modei internaţionale, eram curioasă să văd ce oferă mofturoşilor cosmopoliţi.

Am ajuns seara. Taxiul m-a lăsat la intrarea care putea fi a casei unui prieten. Trebuie să fii atent la număr ca să n-o ratezi.  La recepţie am fost întîmpinată cu eficientă amabilitate. În aer plutea mirosul acela specific Costes, a lemn şi portocale amărui. Am fost întrumată spre lift, de-a lungul unui coridor îngust, albastru regal. Strîmtul lift m-a dus la etajul la care uşa mi-a fost deschisă de un tînăr în uniformă care m-a condus în camera mea, mi-a explicat cum funcţionează toate şi unde se află amplasate lucrurile pe care hotelul mi le punea la dispoziţie.

Pentru cine nu cunoaşte Marais-ul, trebuie să  precizez că este un cartier in mare parte alcătuit din clădiri vechi de sute de ani. Mie îmi place genul, găsesc că un hotel are mai mult farmec într-o astfel de clădire. Decoratorii nu au o sarcină uşoară în astfel de situaţii, dar Jacques Garcia a speculat exact ceea ce părea din start un dezavantaj şi l-a transformat ăntr-un avantaj, i-a dat camerei un aer medieval, neogotic, cu lămpile ale căror abajururi de mătase cu franjuri sînt semnătura sa distinct, cu scaune ale căror picioare sănt încrustrate, iar covorul în dungi se asortează cu materialul tapetului. 

Camera are un confortabil pat dublu cu cerşafuri apretate atăt căt trebuie ca să fie perfecte, cu plasmă, CD şi DVD player, dulap cu seif pentru lucrurile preţioase pe care le cari cu tine şi un halat care te aşteaptă (totuşi nu aveau papuci), 

un minibar bine garnisit (cu genul delucruri pe care le adoră clientele mai sus menţionată, ca de exemplu apa mineral VOSS, norvegiană, cea mai pură, se spune), free wifi şi o foarte graţioasă măsuţă pe care am găsit un carton cu o notă de bine am venit scrisă de mînă, o splendidă orhidee, revista Palace Costes şi o farfurie cu fragi & căpşune pe care am devorat-o imediat ce s-a închis uşa.

 Nimic mai răcoritor la finalul unei zile epuizante. Un gest frumos. Am făcut o fotografie unde puteţi nota şi cheia de modă veche (ador detaliile astea!) cu un canaf  elegant.

Am deschis ferestrele franţuzeşti spre balconul unde era o măsuţă şi scaune, dar mai ales o privelişte senzaţională, atăt de specific pariziană.  

Am lăsat balconul romantic şi m-am îndreptat spre prozaica baie. MI-au plăcut lambriurile, chiuveta adîncă (detest castroanele ale ape care le găseşti peste tot acum), cada adîncă, mozaicul care îţi dădea  senzaţia de lux, mai ales că era însoţit de un set complet de produse pentru baie Costes, ale căror miros seducător, combinaţie reuşită de fructe de ienupăr, coriandru, lemn de trandafir, tămîie, mosc, dafin, piper alb şi lavandă îl asociez cu Luxul. Presiunea apei la duş a fost excelentă şi prosoapele multe şi pufoase. Înfăşurată în halatul mare  pufos şi el, am comandat la room service o cină japoneză care mi-a fost adusă în jumătate de oră.

 N-am apelat la serviciul pus la dispoziţie de hotel , care un meniu şi  pentru cărţi  sau filme, gratuit. Eram prea obosită şi mai aveam puţin de lucru pe laptop.

M-am odihnit bine, am dormit pînă tîrziu, n-au fost zgomotele matinale care te trezesc de obicei într-un hotel. Mi-era atît de bine că mi-a fost lene să cobor pentru micul dejun în caverna hotelului, plină de farmec cu tapiseria ei medieval şi candelabrul care îi dă un aer misterios. Altădată. Am luat un mic dejun copios în cameră. Vă poate convinge fotografia. 

Curtea interioară am admirat-o de la înălţime, aşteptînd liftul: splendid.

E un loc pe care l-am trecut în carnetul meu de adrese : 19, Rue du Bourg Tibourg, Paris, France.

                                                                          Laura Guţanu