luni, 26 martie 2018

Irina Margareta Nistor



                                     Irina Margareta Nistor altfel decît o ştiaţi



Toată lumea îi recunoaşte vocea, în primul rînd. Cînd mergi pe stradă împreună cu ea, lumea întoarce capul, o salută, îi zîmbeşte. Este  amabilă cu toţi, chiar dacă uneori e obosită. Are o putere de concentrare ieşită din comun care o ajută să facă foarte multe lucruri, cîteodată în acelaşi timp. Pe Irina Margareta Nistor aşa cum o cunosc eu : deşteaptă, caldă, prietenoasă, dar selectivă în prietenii, cu subtile rafinamente moştenite, cu particularităţi de limbaj pe care ţi le explică dacă eşti curioasă, aşa cum am întrebat-o eu de ce spune magnoliu magnoliei din grădina casei, sau de ce spune suspence  suspansului din DEX, cu un simţ al umorului care o ajută de multe ori să treacă peste inevitabilele întîlniri cu ridicole personaje, pe această Irină vreau să v-o prezint acum.

 Voi începe cu întrebările de care nu scapă nici unul dintre invitaţii emisiunii tale: care este primul film văzut şi unde l-ai văzut  ?

Din câte îmi amintesc eram la mare, la un cinema în aer liber, şi era „Albă ca zăpada”, dar poate să fie doar rodul unei memorii imaginative amestecate cu un vis, parţial premonitoriu,  în care mă văd la New York, deşi n-am ajuns, în existenţa asta, în America.
Altfel pe la 7 ani , la Sala Palatului, cu părinţii şi bunicii materni la superproducţia „Cleopatra”, când  am devenit o admiratoare necondiţionată a lui Elizabeth Taylor şi a culorii violet (ca ochii ei). La bărbaţi l-am preferat net pe Rex Harrison lui Richard Burton. Îmi plăceau deja bărbaţii mai copţi! 

Atunci a început pasiunea pentru cinema ?
Neplăcându-mi să fac contact cu realitatea, era firesc să mă refugiez în filme, mai cu seamă în cele din anii ’30-40, când mi-ar fi plăcut să trăiesc , în plină perioadă monarhică, mai sentimentală şi mai elegantă, chiar cu război cu tot, aşa cum era el perceput pe ecranele hollywoodiene însă.

Şi nunta ta  a fost cinematografică, deşi vremurile erau extrem de cenuşii. Ne dai o poză ?
Vă dau. Nunta am pus-o la cale cu mama, de o viaţă. Ne-au plăcut din totdeauna miresele, cu voal pe faţă, fire de beteală, parură delicată, trenă, rochie de saten (mă enervează că în dicţionar te obligă să spui satin !!!)sau tafta şi tulul cel mai fin, cu o domnişoară mică de onoare care era un îngeraş, fetiţa unei bune prietene (care acum e studentă la medicină), şi un băieţel cu papion care a emigrat în SUA, şi a uitat să mă invite la nunta lui. Tortul era din îngheţată făcut tot de mama acasă, a avut vreo 7 kilograme şi a fost din trei etaje diferite de arome -  cum se cheamă acum : ciocolată, vanilie şi zahăr ars. În cupele de şampanie era câte o frăguţă şi erau însoţite de sanvişuri cu icre negre din Deltă, şi pâine cu sare pentru însurăţei Restul a fost parţial un catering avant la lettre, de la Athenée Palace, (actualul Hilton), iar organizatoarea, tot ea, profesorul de franceză, a conceput totul ca pe un plan de curs, la care nu a uitat nici un amânunt şi pe care l-a trecut pe hârtie cu dead-line-uri, cu 6 luni înainte. Maşinuţa decapotabilă, de epocă, am cooptat-o în ultimul moment şi a fost fixul meu.   

Stai într-o casă locuită de mai multe generaţii de familia ta. E important lucrul ăsta ?

Este esenţial. Cum spunea un prieten, e un fel de peşteră a lui Ali-Baba, în care comorile sunt cărţile. Plus amintirile, împletite cu povestirile vremurilor pe care nu le-am apucat, dar mi le imaginez, animăluţele succesive, musafirii, petrecerile şi mai ales Sărbătorile. Se intră într-o altă dimensiune paralelă şi ideală! Lumea spune că-i o oază, şi asta mă măguleşte.

Ai câteva exemple de femei formidabile în familia ta. Povesteşte-ne despre ele.
Mama Simona, a fost profesor de franceză la Politehnică, dar a scris şi articole despre  (culmea! ) femei celebre din România, a călătorit şi povestea fascinant, de aveai impresia că ai fost de faţă, şi astea toate pentru că a ştiut bine limba rafinată a lui Voltaire, supravieţuind, fără cea modernă, a lui Shakespeare.
Bunica maternă, Veturia Maria, a studiat chimia, şi aşa l-a cunoscut pe bunicul, dar n-a profesat, (decât mai târziu ca redactor la cele mai celebre cărţi culinare), pentru că pe vremuri nevestele erau ţinute acasă să-şi educe copiii, şi respectiv pe mine, nepoata ei, când mama lucra de dimineaţa până seara. Am învăţat împreună până am dat la liceu (un fel de meditatoare non-stop), la Sfântu’ Sava (comuniştii îi spuneau Bălcescu), şi cu ea, cu Memi  ( bizar dar îi spusesem aşa din prima copilărie, fonetic exact ca personajului din „Pe aripile vântului”, ecranizat în 1939 când străbunicul şi bunicii au construit casa, proiectată de două arhitecte, atunci habar neavând de engleză!)  am recapitulat în curtea şcolii subiectul care mi-a picat la oral, la istorie, unde eram o catastrofă. Deşi nu era deloc habotnică, se rugase pentru mine la Sfântul Anton vreun an să intru şi am reuşit.    
Sora străbunicii şi naşa mamei, a fost prima traducătoare din familie, dar şi dramaturg şcolar şi memorialist.
O verişoară a mamei, Angela C. Ionescu pe jumătate spanioloaică e scriitoare pentru copii (s-a tradus şi în româneşte) şi face emisiuni la radio, la Madrid.
Eugenia Petrescu, o mătuşă de-a bunicii a fost campioană la gimnastică, mult înaintea Nadiei, spunându-se despre ea că avea centrul de greutate altfel poziţionat şi putea merge perfect în mâini, la nesfârşit, având o mobilitate ieşită din comun.
 
Ştiu că Suchianu ţi-a fost profesor şi model, dar o femeie care să-ţi fi fost model există ?

În afară de mama, faţă de care sunt un fel de clonă absolută, gândind la fel şi după ce a plecat puţin înaintea mea, spre o lume sper mai fascinantă, dar misterioasă, mi-am admirat profesorul de engleză, pe doamna Liliana Pamfil Teodoreanu, de la care am copiat ironia poate uneori prea maliţioasă şi o marea traducătoare şi prietenă tot a mamei, doamna Micaela Ghiţescu, cu o energie uluitoare şi un caracter impecabil.

Trăieşti într-un ritm frenetic. Care sînt următoarele proiecte ?

Mai nou îmi place să spun că trăiesc variat şi chiar aşa e. În afară de „Vocea filmelor” de la Radio Guerrilla, săptămânal, duminica, de la 10 la 11, de cîţiva  ani încoace, scriu la cele mai diverse publicaţii, dar mai fac comentarii şi la alte emisiuni, sunt invitată pe te miri ce subiecte pe la diverse televiziuni, unde tot de filme aduc vorba, traduc cărţi sau piese de teatru, ori subtitrez pelicule, sau mai fac simultane de noapte pentru HBO (la BAFTA) sau AXN (la EMMY), ori chiar şi pe la tribunale, unde este interesant, până ce nu te saturi. Cel mai important ar fi să scot cartea de bucate cu reţetele mamei şi amintiri legate de ele. Şi să călătoresc. În sfârşit,  am ajuns acum doi ani la Balcic, marea iubire a Reginei Maria, la 60 de ani de la cedarea Cadrilaterului! Pe scurt încerc să-mi fac un scenariu zilnic fără niciun moment de plictiseală! 

Nu, Irina Margareta Nistor nu se plictiseşte niciodată. Dacă îi observi cu atenţie programul unei zile, ai impresia că a ei are mai mult de 24 de ore, pentru că reuşeşte să facă mult prea multe lucruri, toate într-un ritm alert, că abia poţi să o prinzi într-o fereastră. Călătoreşte mult şi uneori locurile alese sunt mai puţin obişnuite. În 2007 a făcut Crăciunul  şi Anul Nou în Noua Zeelandă şi ne-am spus La multi ani ! cînd eu încă mai bucătăream. Anul 2008 a început frumos, pentru că  oficialităţile cinematografiei franceze au invitat-o la Paris şi au tratat-o ca pe o alteţă. Pentru ea mai imporant decît condiţiile de mare lux oferite au fost întîlnirile cu personalităţile filmului francez. Irina este pasionată de cinema şi nu s-a blazat încă : are entuziasme şi o curiozitate neadormită. Se duce la foarte multe festivaluri de film în lumea întreagă şi îşi doreşte să ajungă la Hollywood.
 Se cuvine să-i mulţumesc acum pentru că şi-a făcut timp să răspundă tuturor curiozităţilor mele, care cred că sunt şi ale dumneavostră.  Sper  că aţi descoperit-o pe Irina Margareta Nistor altfel decît o ştiaţi, şi că v-a plăcut ceea ce tocmai aţi citit.
 *
Publicat in revista TIMPUL, nov. 2009.

vineri, 2 martie 2018

Mihai Dim. Sturdza

ZN- mai 2012


SAVOIR FAIRE

Aristocraţie, poveşti şi totuşi istorie

Volumele masive par o lectură imposibilă, doar par astfel.


Mihai Dim. Sturdza
Este strănepot al lui Mihail Vodă Sturdza, domnitor al Moldovei. Academia Mihăileană  purta numele ctitorului.  Bunica paternă, Olga Sturdza   a făcut şi sculptură, cu destul succes. Totuşi Mihai Dim. Sturdza s-a născut la Bucureşti. Bunicul matern a construit celebra casă care îl are acum proprietar pe dl. G. Becali.
Născut în 1934 într-o familie istorică, bogată, cultivată, părea că va avea o viaţă uşoară. N-a fost aşa.  Arestat la 18 ani, este deţinut politic pînă în 1954, devine student  al  Universităţii bucureştene, este învăţător la o şcoală sătească şi mai apoi traducător  în Bucureşti.  Stabilit în Franţa în 1963, diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris,  devine  interpretul oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei pînă în 1986 cînd  se alătură echipei de redactori ai postului de radio Europa Liberă .   Soţia sa vine din vechea aristocraţie franceză.
 Se stabileşte în România în 1991 şi începe marea aventură, după atîtea altele, mari şi ele, marea aventură  a acestei cărţi.


Ce este genealogia ?
Nu mai ştiu cine spunea că majoritatea dintre noi ne ştim strămoşii pînă la 2-3 generaţii în urmă. Dacă am fi fost în Imperiul Britanic ne-am fi putut reconstitui genealogia din arhive. La noi  arhivele păstrează urmele mai ales ale familiilor boiereşti, astfel că acestea îşi pot reconstitui arborele genealogic pentru mult mai multe generaţii în urmă. Dar la noi e mai greu de reconstuit aceste încrengături genealogice pentru că s-au pierdut foarte multe acte, s-au distrus. De unde nebunia cu proprietăţi revendicate  pe drept sau pe nedrept, cu punerea în posesie şi aşa mai departe. Dacă veţi avea curiozitatea de a citi măcar cîteva poveşti din carte veţi vedea că nimic nu e nou sub soare şi că arghirofilia e probabil unul dintre cele mai vechi păcate.

Cartea
La o masă rotundă întîmplată la Sighet cu ceva timp în urmă , dl. Mihai Dimitrie Sturdza spunea : “Revenind la originile mele sociale, care, în 1945-1946, erau deja socotite de propaganda comunistă drept origine foarte putredă (acesta era termenul), familia mea făcea parte cu multă vizibilitate din ceea ce se numea atunci "bestiile burghezo-moşiereşti".În 1945, moşierimea nu mai era compusă, cel puţin pentru trei sferturi din ea, din ceea ce fusese moşierimea vechiului regim, moşierimea boierească. Boierimea decăzuse, sărăcise sau se consacrase unor profesii liberale, moşiile trecând în mâna clasei noi (aşa cum câteodată spune şi marxismul, când are dreptate). Se ridicase burghezia, foştii arendaşi luaseră locul vechilor moşieri. Mai rămăseseră, totuşi, destule familii, printre care şi a mea, proprietară, printre altele, în 1907, a celebrului domeniu de la Flămânzi, unde a izbucnit răscoala. Atunci, proprietari erau bunicii mei, proaspăt căsătoriţi.”
Şi astfel a lămurit lucrurile.  Ca să lămurească toată povestea cu aristocraţia românească, ce familii erau boiereşti şi care nu prea, istoricul Mihai Dim. Sturdza a pornit în lupta cu bibliografia prea stufoasă sau inexistentă, după caz, pentru  a da lucrarea de referinţă care este « Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească : enciclopedie istorică, genealogică şi biografică » din care un prim volum a apărut în 2004, iar cel de-al doilea  în   2011, celelalte urmează.

                                                                 

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Nobletea artei - Ira von Furstenberg

http://ralix.ro/von-furstenberg/



Nascuta Alteta Serenissima Virginia Carolina Tereza Pancrazia Galdina von Furstenberg, ca fiica a printului Tassilo zu Furstenberg  si a Clarei Agnelli, mostenitoare a imperiului Fiat, viata Irei de Furstenberg  este o poveste plina de aventuri. Aceasta neobosita globe trotter  s-a casatorit inainte de majorat cu un aristocrat cu care a facut copii dupa care a divortat. A urmat o alta casatorie cu un mare industrias italian, colectionar de arta moderna. 

Dupa ce a trait la Paris, s-a mutat la Roma unde a inceput o cariera de actrita de filme la Cinecitta si de producatoare alaturi de miticul Dino de Laurentis. In total vreo 500 de filme.   

Acum creaza obiecte pe care le si expune, asa cum a facut la Milano, in Museo Bagatti Valsecchi sau  la Paris in Musee Jacquemart-Andre intr-o expozitie itineranta numita Objets uniques. Obiectele despre care este vorba sint obiecte liturgice si mistice, crucifixuri sau cupe alaturind cristalul de roca, marmura rara,  incrustate cu pietre pretioase si decorate de inflorescente  luind forma unor ingeri tutelari, coroane de spini, obiecte placate cu aur sau argint, de larga inspiratie , pornind de la Nilul Egiptului antic si de la intinderile sahariene ale Magrebului, pina la reliefurile joase venetiene de influenta bizantina. 

Obiectele unice pornesc de la elemente vechi aduse din calatorii sau gasite la anticari. Creatiile artistei prind viata in imaginatia ei, stirnita de aceste lucruri gasite in lumea larga. Materialele  sale predilecte sint mai ales cuartul, cristalul de roca, porfirul, malahitul, jadul, coralul, aurul, argintul si bronzul aurit.

Mari colectionari au cumparat lucrarile artistei. Daca va permiteti puteti face la fel.

duminică, 19 noiembrie 2017

Mariano Fortuny si Venetia

Alaturi de textul din Forbes adaug aici si fotografiile care il ilustreaza .
Fabrica de pe Giudecca are un showroom la intrare.


In gradina interioara se organizeaza vara petreceri,
Inapoi la Palazzo Fortuny,







miercuri, 29 martie 2017

Cafeneaua moscovită Pușkin

Cînd Gilbert Becaud își cînta povestea de dragoste cu moscovita Nathalie și crea fantasme în mințile romantice ale ascultătorilor, toți credeau că această cafenea există. Greșit. Abia în 1999 Andrey Dellos a făcut ca acestă fantasmă să devină realitate. Trăind o bună parte la Paris, proprietarul a făcut din  Cafe Pushkin un reper pentru Moscova de astăzi.
Există legenda că în secolul 18 un farmacist, Frederic Karlovici, a moștenit în centrul Moscovei o casă  în care a deschis o cafenea după ce farmacia inițială nu s-a dovedit rentabilă. Toată povestea este sugerată de rafturile mobilei  unei farmacii.
Dar există și alte încăperi originale, ca de exemplu Biblioteca, cu rafturile pline cu cărți rare din secolele 18 și 19, ba chiar și cu in-folio sau alte publicații vechi. În această atmosferă se pot degusta lichiorurile Pushkin și se poate asculta muzica preferată de boierii Imperiului Țarist de altădată.
Bucătăria este inspirată de vechile rețete pregătite în vechile cuhnii ale aristocrației țariste, cu accente tradiționaliste și cu modernismele fără de care nu se poate într-un reastaurant faimos în întreaga lume, vizitat și apreciat  de cunoscători  mofturoși  ca Bill Clinton, Condolezza Rice, Madeline Albreit, Nicholas Sarkozy, Jack Nicholson, Meryl Streep, Sophie Marceau, Catherine Deneuve, Arnold Schwarzenegger, Quentin Tarantino, Angelina Jolie, Will Smith. Head Chef este Andrey Mahov care recomandă specialitățile lui: borș, pelmeni, vită Stroganoff, piroștile Pushkin.Aruncați o privire pe site-ul lor www.cafe-pushkin.ru și treceți-vă adresa în carnetul de adrese pentru următoarea vizită la Moscova. E un must. 

duminică, 18 septembrie 2016

A short walk and a fête



A short walk and a fête
My hometown Iași is in the North East of Romania. Look on the map Eastern Europe. Quite unknown, is an European town, the last one to the European Union border. It isn’t a metropolis : 300,000 inhabitants, with a first known document attesting the town before year 1400. It is all about history. And culture. We have the first Romanian university, but now they multiplied and the town has a youth vibe we miss during the summer.
 I give you a chance to have a taste of this Iasi I know and love and I take you on a short walk along one street, named after an important Voevod (meaning he ruled the country), Stephen the Great.
So it begins in front of the hotel build by the French architect Gustave Eiffel. Yes, the same as the tower, but built 7 years earlier, in 1882. And as the Americans know already,  Eiffel did the interior structural elements of the Statue of Liberty. Small world, isn’t it? Traian Hotel   is a neoclassical masterpiece and to add more charm to the place, an urban legend says that Greta Garbo stayed here in 1934 with a lover. 

 
And some old photos show how it changed in time.
1890
 
1906

1909
 
1917
 

1936

1942


1969

And if you don’t know or you don’t remember that Romania was a communist country, here it is a photo from 1977 to show a piece of this. On the building you can see the portrait of Nicolae Ceausescu,  the head of the Romanian Communist Party and the Conducator of the country. On the balcony, the speakers,  for celebrating in September 1977 the opening of scholar year. Between them, the man himself, Nicolae Ceausescu and the general secretary of the Romanian Communist Party  for Iasi County,meaning that he practically ruled it,  Ion Iliescu, whom will be the first democratic president of Romania  after December 1989.
But let’s enjoy the walk and don’t enter in the politics. The golden rule for a good party is not to talk about religion, politics and money. So, we look along the street  and  at the other end of the street, the Palace of Culture, which just have been restored and has some museums inside. But a visit there maybe another time.
I preferred the view with the  a hundred  years old tile trees, here in 2003.
This building is from the early 20th century, as the old palace burned several times along centuries, the last terrible one was in 1880.
But you must see the changes outside the palace and how history  is more present you’ll think.

1930 


1943 
A peaceful place, with Germans in town  and cars were requisitioned for the Army and no fuel  for civilians.
Next year the scenery changes
1944

Yes, the front line in the World War II was in my hometown.



But  the Romanians are survivors , when they survive, and they  are looking for beauty in life. You’ll see flowers everywhere and a celebration for life wherever you look. The enjoy walk  includes a short stop to my favorite florist Darlington. It gave me a pink mood, as you can see.
Passing in front of the National Theater, build by two Viennese architects, Ferdinand Fellner and Hermann Helmer, at the end of the 19th century after the old  theater burned

And I can saw you an history in images. So, we start with 1900 and how it looked brand new. Look also at the people in the following images. Fashion changes and so does the transport.

1901 

1905 
1910

1915


And, as you know now, the Red Army was here  in 1944.

Next building is an old palace transformed in the City Hall.  It was built by  the architect Johann Freywald between 1800-1816, and after the fire destroyed it  in 1827, rebuild  between 1831.  The owner was the Rosetti-Roznovanu family. In the second half of the 19th century a famous love story marked the place. The beautiful and cultivated bachelor  Nicolae Rosetti-Roznovanu fall in love with Maria, married to a powerful old boyard.  The son from a previous marriage of the husband fight and died for the honor  of the family. After the bloody episode the two lovers could marry, not without difficulties from the head of the Orthodox Church whom had the place just across the street!
Maria Rosetti-Roznovanu as an old woman. 

They sold the building to the Mayor in 1891, and the palace was  used as a Regal residence, and in the World War I as hospital and for the Government, as Romania was partly occupied by Germans and the capital was moved to Iasi.


Across the street, the Mitropolia, where the Mitropolit lives and preys since ever. The Mitropolit is the head of the Orthodox Church for the entire province. Mitropolia is a place of pilgrimage for Christians as Saint Parascheva is here.
1910 
1924 
1941 
 
You can see the actual Church which is a Cathedral and on the left, the building housing the Mitropolit.

Germans on the street.

You can see the Stephan the Great street. The Mitropolia and, near us, a jewel  of architecture, Thei Ierarhi, monastery build in the middle of the 17th century. The photos was taken in 1944. WWII, Germans.
But we return to the enjoy walk of this day. And I stop in front of something you all will recognize as I think we all have the sin of good chocolate, exceptional Belgian one in this case.
The team.
The event was cover by the talented Gabriel Hritcu. Thank you for the photos.






 In my hometown (you can find it as Jassy or Iassy)  Leonidas celebrates two years. The party was a joy for children and grown ups, with clowns, actors and…chocolate. Exceptionally for the event a ganache with a nut on top. 

I invite you all to visit the place, there are so many things, places and people to discover. Enjoy!
                                                           
I thank Adrian Serghie and his https://www.facebook.com/iasifotografiivechi/  where you   can find more beautiful old photos.


Povestea scurta o gasiti aici http://ralix.ro/ciocolata-leonidas/