„Nu aveam nici o îndoială că, atunci cînd va veni timpul, îmi voi face singur, încetul cu încetul, astfel de relaţii şi-mi voi croi drumul în lume. Dar se prea poate ca pe atunci să fi crezut că voi învăţa de la Osbourne ceva esenţial, ceva despre felul în care funcţionează aceste relaţii.”
Kazuo Ishiguro Pe cînd eram orfani
Viaţa unui cronicar monden new yorkez pare absolut minunată : mic dejun luat la Cipriani’s, prînzuri la Four Seasons sau La Cirque ori Nello’s (adică Nelu, cel de pe meleaguri botoşănene, ajuns în mare vogă acolo), sau la Michael’s, Le Bernardin, cocktailuri la Club 21, serate în compania descendenţilor celor de pe Mayflower, a unor Rockefeller, Vanderbilt sau Astor, adică old money, sau a membrilor jet set-ului internaţional, miliardari, vedete, adică new money, cu after-party obligatorii la Bungalow 8. Ce mai, raiul pe pămînt ! Mare căutare o au printre americani aristocraţii europeni şi accentul englezesc, desi totul se învîrte în jurul banului, sau, după cum zice intervievatul nostru „Banii sînt totul. Mulţi bani. Şi cînd se instalează disperarea, oamenii fac absolut orice pentru a pune mîna pe ei. Furtul e o posibilitate. Căsătoria e o alta şi este chiar cea mai populară alegere. Şi divorţul e un sfîrşit, dar numai un sfîrşit. Cîteodată nu e destul.” Din reviste lucioase, de pe Internet, am tot aflat una-alta, dar nimic de la prima mînă. L-am rugat pe un jurnalist monden important din New York să-mi răspundă la cîteva întrebări, în speranţa că voi descoperi secretul acestei lumi strălucitoare şi atît de atrăgătoare care mă fascinează şi pe mine ca pe atîţia alţii din întreaga lume. David Patrick Columbia, sau DPC cum preferă să i se spună, ia parte la toate aceste mic dejunuri, prînzuri, dineuri, serate, spectacole de gală, vernisaje, garden party-uri, croaziere cu yachturi private, week-end-uri în reşedinţe somptuoase, locuri de vis pe unde ne-am dori fiecare să mergem. Cum ajunge un om obişnuit să facă o astfel de meserie ? Ascultînd poveştile despre viaţa la New York spuse de tatăl lui, cîndva şoferul lui Black Jack Bouvier, la rîndu-i tată a unei icon, Jacqueline Kennedy Onassis, căreia i se dedică în continuare cărţi, filme documentare şi artistice, continuînd să fascineze americanii, şi nu numai, chiar după moarte. Explicaţia lui DPC e că tot din reviste ca acestea unde citiţi interviul, paginile lucioase ne stîrnesc imaginaţia şi uneori ne marchează chiar existenţa. „Ideea de a deveni jurnalist m-a bîntuit încă din copilărie. Cînd aveam vreo zece-unsprezece ani am pornit un ziar săptămînal de cartier. Se numea The Truth Weekly şi era scris de mînă. Patru dintre noi scoteau zece exemplare pe săptămînă. N-a durat mult. Cînd eram un copil care creştea în Massachusetts, tatăl meu, new yorkez de origine, primea tabloide zilnic – New York Daily News şi New York Daily Mirror. Cel mai faimos editorialist în America era atunci Walter Winchell. Scria pentru Daily Mirror. Obişnuiam să-l citesc şi visam să scriu într-o zi ca el. Mă interesa de asemenea şi noţiunea de society (societate mondenă, n.m.), venind dintr-o familie săracă, mai ales că ideea de a fi bogat mi se părea o bună soluţie pentru sărăcie. Interesul meu nu a scăzut pe măsură ce creşteam, deşi habar n-aveam cum aş fi putut pune asta în practică, ca scriitor. Totuşi, acum cincisprezece ani, am întîlnit o persoană care era proprietara unei reviste aici în New York, numită Quest. Era o revistă despre viaţa mondenă (social life) din New York. Am scris un articol pentru această revistă. Un articol a dus la un altul şi apoi la un altul, pînă am ajuns să scriu douăzeci sau treizeci pentru revista ei. Într-o zi m-a întrebat dacă n-aş vrea să scriu o rubrică mondenă. Am scris. Se numea Social Diary. Cîţiva ani mai tîrziu m-am dus să lucrez la o altă revistă, numită Avenue, aici în Manhattan. Am părăsit-o în 1990 ca să încep propriul meu web site care, aşa cum ştii, este la zi. De asemenea sînt astăzi redactor şef la revista Quest.
În 1990, după cîţiva ani în care m-am gîndit la asta şi m-am întrebat cum s-o fac, am început web site-ul http://www.newyorksocialdiary.com/. Eram intrigat de internet pentru că ştiam că dacă scriu un articol pe web, putea fi citit de oameni din întreaga lume care îmi împărtăşeau interesele şi sensibilităţile. Măcar parte dintre ei. L-am început împreună cu Jeff Hirsch, care a fost asistentul meu la Avenue. El se ocupă de toate aspectele tehnice ale site-ului şi face şi fotografiile. Deasemenea este foarte capabil şi scrie ocazional articole pentru site.” Subiecţii articolelor tale sînt prietenii tăi? Sau îţi devin ei prieteni ? „Subiecţii articolelor mele sînt oameni care mă interesează, deşi rareori i-aş descrie, pe mulţi dintre ei, ca fiindu-mi „prieteni”. Cu cîţiva ne ştim ca simple cunoştinţe şi pe mulţi nu-i cunosc, sau nu i-am cunoscut vreodată, deşi probabil că i-am întîlnit în cale. N-am scris niciodată despre nimeni care să-mi devină mai tîrziu „prieten”. Îmbătrînind, ne facem mai greu prieteni decît atunci cînd sîntem foarte tineri.” Conduci o revistă , Quest, şi un site. Care sînt diferenţele ? „Le conduc pe amîndouă, şi revista, şi web site-ul. Diferenţa este de timp. M-am angajat să scriu un Diary online cinci zile pe săptămînă. Asta îmnseamnă că trebuie să găsesc cîte ceva de cinci ori pe săptămînă. Revista e lunară. În afară de obligaţiile editoriale, responsabilităţile de jurnalist îmi iau cîteva zile într-o lună, faţă de cele cinci zile săptămînal cerute de newyorksocialdiary.com.” Ai fost mult timp scenarist şi procucător la Hollywood. Ai scris o biografie a lui Debbie Reynolds. Preferi Los Angeles-ul, New York-ului ? „Am crescut în Massachusetts şi m-am mutat în New York cînd am terminat colegiul. Următorii şaptesprezece ani i-am petrecut în New York. Apoi m-am mutat în Los Angeles în 1978 şi am trăit acolo pînă în septembrie 1992. Îmi plăcea să trăiesc în Los Angeles. Este un loc ciudat pentru un american de pe coasta de est, parcă ai fi în străinătate, doar că vorbeşti aceeaşi limbă. Totuşi cred că Los Angeles este cel mai american dintre oraşele noastre, deşi mulţi americani ar protesta vehement. Are toate aspectele culturii americane, bune şi rele, politic, artistic, economic şi sociologic. Este locul de naştere al atît de multe lucruri care sînt considerate acum în întreaga lume „americane”. Şi asta în principal datorită a două lucruri : climatul foarte agreabil şi industria filmului. Evident, climatul a precedat industria filmului şi este motivul pentru care industria s-a dus acolo. Dar Los Angeles a fost efectiv un deşert pînă cînd au început să meargă acolo bărbaţi şi femei, şi asta pentru că era o grămadă de pămînt ieftin. Au plantat şi au construit totul, au adus chiar şi apa. Ca să facă asta s-au luptat de multe ori cu natura. Rezultatul a fost acest extraordinar metropolis care a înflorit datorită automobilului. Totuşi oraşul păstrează un sens al vremelniciei vieţii, în special al vieţii într-un mediu în care natura nu este întotdeauna blîndă. Ca să exemplific, Los Angeles este o zonă cu dezastre naturale, predispusă la cutremure, inundaţii şi incendii. Dar acolo lumina, probabil pentru că este un deşert pe un ocean, este strălucitoare şi afectează sufletul fiecăruia într-un mod încîntător. E o combinaţie de real şi ireal, de frumos şi urît, care face ca locul să fie atît de irezistibil pentru mine. New York-ul , totuşi, este pentru mine cel mai grozav oraş din lume. Este loc pentru toată lumea la New York. Este un loc unde poţi veni, dacă eşti hotărît să faci ceva pentru tine şi poţi să realizezi ceea ce îţi doreşti să faci. Iar pentru că oamenii trăiesc atît de aproape unii de alţii, este un loc unde poţi întîlni aproape pe oricine îţi propui să întîlneşti. Şi asta nu înseamnă că îţi va place persoana pe care vrei s-o întîlneşti, dar există oportunitatea. Nu vroiam să părăsesc Los Angeles-ul ca să mă întorc la New York, dar am fost nevoit din motive economice. Eram falit şi aveam nevoie de o slujbă. Mi s-a oferit una, UNA singură, să scriu o carte pentru cineva din New York. Nu prea îmi plăcea idea şi nu eram sigur că se va finaliza cu succes, dar trebuia s-o fac pentru că nu aveam altă alternativă. Pe de altă parte, pînă atunci, avusesem puţin succes ca scriitor. Prin succes înţeleg să poti cîştiga destul ca să duc o existenţă măcar modestă. Aşa că am venit la New York ca să iau slujba asta în care n-aveam mare încredere, şi, după cum se întîmplă, n-a mers. Am fost concediat după cîteva luni. Totuşi, din fericire, am întîlnit o persoană care era proprietara revistei Quest şi am început să primesc comenzi de articole de la ea. Am progresat prin Quest, apoi prin Avenue şi pe urmă prin internet. Toate astea mi-au consolidat cariera de scriitor şi îi sînt foarte recunoscător New York-ului şi sînt foarte fericit să fiu aici.” Călătoreşti mult. Din obligaţie ? „Nu sînt un călător. De multe ori am refuzat călătorii pentru că nu-mi place să plec de acasă, să-mi părăsesc locul şi cîinii. În ultimii ani am călătorit pentru business, cu revistele, în Europa, la Londra, Paris, Elveţia, Monaco şi mi s-au mai oferit alte prilejuri pe care totuşi nu le-am refuzat pentru că mi s-au părut prea bune. Mai merg o dată sau de două ori pe an la Los Angeles ca să vizitez, să văd, să găsesc lucruri despre care să scriu şi să apreciez toate acele lucruri legate de oraşul pe care îl iubesc.” Te bucuri de viaţa ta aşa cum este ea acum. „Mă bucur de multe lucruri legate de viaţa mea aşa cum e acum deoarece îmi place să fiu în stare să-mi cîştig existenţa ca scriitor, deşi sînt o natură neliniştită. Simt că trebuie să muncesc tot timpul, întrecîndu-mă cu mine însumi şi progresînd. Şi mai simt acum că lumea devine din ce în ce mai primejdioasă, că oamenii se bagă în tot mai multe situaţii dificile unii cu alţii, ignorînd în acelaşi timp mesajele pe care ni le trimite Mama Natură referitoare la mediul înconjurător de care depindem. Toate astea îmi produc multă suferinţă. Mediile economice şi politice, care sînt rezultatul relaţiilor dintre noi, sînt de asemenea îngrijorătoare, şi mă tem mai ales pentru copii şi pentru animale, deşi ar trebui să mă îngrijoreze mai întîi adulţii care, mulţi dintre ei, nu-ţi asumă responsabilităţile referitoare la ei însăşi, la copii şi animale, să lase în pace mediul înconjurător.” Eşti gourmand sau gourmet ? „Îmi place mîncarea bună, dar pregătită simplu. Îmi place să pot prepara simplu o bună mîncare, deşi arareori sînt tocmai persoana potrivită pentru asta. Altfel prefer să citesc şi să scriu.” Defineşte luxul, te rog. „Am scris ceva despre Memorial Day în America. Îmi aminteam cum mergeam în copilărie de Memorial Day şi luam pentru picnic hotdogs şi sucuri. Şi-mi aminteam ce minunat era. Pentru copilul care era, asta era pur şi simplu, lux. Ca adult, am fost invitat de mai multe ori să fiu oaspetele unor prieteni bogaţi pe un yacht pe Mediterana. Îmi place să fiu pe Mediterana, înconjurat de pămînturi unde şi-au lăsat amprenta străveche toată istoria europeană şi a Orientului Mijlociu. Asta este pur şi simplu lux pentru mine acum, aşa cum erau în copilărie hotdog-urile şi sucurile. Savurez toate aceste experienţe.” Ai şansa să întîlneşti oamenii cei mai importanţi, cei mai puternici, cei mai faimoşi din lume. Care este persoana cea mai uimitoare pe care ai întîlnit-o ? „Nu-mi amintesc să fi întîlnit pe cineva faimos sau important sau puternic despre care să fi gîndit că e uimitor în momentul întîlnirii. Sînt mulţi oamenii despre care ştiu sau despre care am citit înainte de a le fi strîns mîna. Dna Clinton este un personaj foarte impresionant în momentul întîlnirii. Te priveşte drept în ochi şi îţi vorbeşte într-un mod în care vorbim de obicei între noi. Te întreabă despre tine, demonstrînd un interes real. Are maniere foarte călduroase. Iar cînd o auzi ţinînd un discurs, o face adesea fără note, dar totuşi cu mare ştiinţă. Soţul ei, fostul Preşedinte, este foarte impresionant fizic atunci cînd îl întîlneşti, e înalt şi cu o înfăţişare izbitoare, totuşi este mai plin de propria importanţă decît soţia lui. Poate din cauza poziţiei lui de fost Preşedinte, cînd privilegiile copleşesc omul de pe acea poziţie. Dacă Dna Clinton devine Preşedinte, va fi interesant de văzut efectul pe care l-ar avea asupra ei. L-am întîlnit pe Jim Watson care a descoperit Double Helix (ADN-ul dublu catenar, n.m.), împreună cu dr. Crick. În persoană e mai degrabă un om modest cu care îţi place să fii, dar de fapt el a făcut una dintre cele mai mari descoperiri din întreaga istorie a omenirii şi deci este UIMITOR. Cei mai uimitori oameni pe care i-am întîlnit în viaţa mea n-au fost totuşi faimoşi sau măcar puternici din punct de vedere politic sau economic. Erau doar oameni care mi-au făcut o puternică impresie din cauza inteligenţei şi înţelepciunii şi cunoaşterii lor, şi cîteodată, farmecului lor.” Este Manhattan-ul diferit ? Sînt cei din Manhattan diferiţi de alte tipuri urbane de oameni ? Persoane ca cele din Sex and the City chiar există? „Am văzut doar un episod din Sex and the City şi acela a fost chiar primul episod. L-am găsit hilar. Dar sînt sigur că există. Creatoarea lor sigur există. Locuitorii Manhattan-ului vin din toată lumea şi îşi aduc lumile cu ei. Se afundă în viaţa din Manhattan, integrînd lumile lor lumii pe care o găsesc aici. Aici în Manhattan toate felurile de oameni, de toate naţionalităţile, rasele şi religiile trăiesc împreună în perimetrul unui cvartal, înţelegîndu-se bine, sau măcar vieţuind într-o pace relativă şi cîteodată chiar împrietenindu-se sau chiar îndrăgostindu-se, fără să se războiască. Şi astea toate petrecîndu-se într-o singură clădire cu apartamente din Manhattan – lumea trăind împreună – sau chiar pe un singur palier dintr-o astfel de clădire. Aşa că Manhattan-ul, mai bine zis New York-ul, este dovada că lumea POATE cu adevărat SĂ TRĂIASCĂ ÎMPREUNĂ în pace, să-şi practice credinţele şi chiar să se iubească unii pe alţii fără să se războiască. Totuşi în Manhattan, New York mai bine zis, NU ŢI SE PERMITE să te războieşti cu vecinul. Nu se tolerează.”
I-am mulţumit lui DPC pentru sinceritate şi pentru timpul pe care mi l-a acordat, mai ales că era într-o perioadă aglomerată. Este şi el un personaj , unul care se dovedeşte a fi o persoană modestă, normală, disponibilă, în ciuda glamour-ului aparent.
Doar în New York ?
(Interviu publicat partial in revista THE ONE, aprilie 2007) duminică, 12 august 2007
David Patrick Columbia
„Nu aveam nici o îndoială că, atunci cînd va veni timpul, îmi voi face singur, încetul cu încetul, astfel de relaţii şi-mi voi croi drumul în lume. Dar se prea poate ca pe atunci să fi crezut că voi învăţa de la Osbourne ceva esenţial, ceva despre felul în care funcţionează aceste relaţii.”
Kazuo Ishiguro Pe cînd eram orfani
Viaţa unui cronicar monden new yorkez pare absolut minunată : mic dejun luat la Cipriani’s, prînzuri la Four Seasons sau La Cirque ori Nello’s (adică Nelu, cel de pe meleaguri botoşănene, ajuns în mare vogă acolo), sau la Michael’s, Le Bernardin, cocktailuri la Club 21, serate în compania descendenţilor celor de pe Mayflower, a unor Rockefeller, Vanderbilt sau Astor, adică old money, sau a membrilor jet set-ului internaţional, miliardari, vedete, adică new money, cu after-party obligatorii la Bungalow 8. Ce mai, raiul pe pămînt ! Mare căutare o au printre americani aristocraţii europeni şi accentul englezesc, desi totul se învîrte în jurul banului, sau, după cum zice intervievatul nostru „Banii sînt totul. Mulţi bani. Şi cînd se instalează disperarea, oamenii fac absolut orice pentru a pune mîna pe ei. Furtul e o posibilitate. Căsătoria e o alta şi este chiar cea mai populară alegere. Şi divorţul e un sfîrşit, dar numai un sfîrşit. Cîteodată nu e destul.” Din reviste lucioase, de pe Internet, am tot aflat una-alta, dar nimic de la prima mînă. L-am rugat pe un jurnalist monden important din New York să-mi răspundă la cîteva întrebări, în speranţa că voi descoperi secretul acestei lumi strălucitoare şi atît de atrăgătoare care mă fascinează şi pe mine ca pe atîţia alţii din întreaga lume. David Patrick Columbia, sau DPC cum preferă să i se spună, ia parte la toate aceste mic dejunuri, prînzuri, dineuri, serate, spectacole de gală, vernisaje, garden party-uri, croaziere cu yachturi private, week-end-uri în reşedinţe somptuoase, locuri de vis pe unde ne-am dori fiecare să mergem. Cum ajunge un om obişnuit să facă o astfel de meserie ? Ascultînd poveştile despre viaţa la New York spuse de tatăl lui, cîndva şoferul lui Black Jack Bouvier, la rîndu-i tată a unei icon, Jacqueline Kennedy Onassis, căreia i se dedică în continuare cărţi, filme documentare şi artistice, continuînd să fascineze americanii, şi nu numai, chiar după moarte. Explicaţia lui DPC e că tot din reviste ca acestea unde citiţi interviul, paginile lucioase ne stîrnesc imaginaţia şi uneori ne marchează chiar existenţa. „Ideea de a deveni jurnalist m-a bîntuit încă din copilărie. Cînd aveam vreo zece-unsprezece ani am pornit un ziar săptămînal de cartier. Se numea The Truth Weekly şi era scris de mînă. Patru dintre noi scoteau zece exemplare pe săptămînă. N-a durat mult. Cînd eram un copil care creştea în Massachusetts, tatăl meu, new yorkez de origine, primea tabloide zilnic – New York Daily News şi New York Daily Mirror. Cel mai faimos editorialist în America era atunci Walter Winchell. Scria pentru Daily Mirror. Obişnuiam să-l citesc şi visam să scriu într-o zi ca el. Mă interesa de asemenea şi noţiunea de society (societate mondenă, n.m.), venind dintr-o familie săracă, mai ales că ideea de a fi bogat mi se părea o bună soluţie pentru sărăcie. Interesul meu nu a scăzut pe măsură ce creşteam, deşi habar n-aveam cum aş fi putut pune asta în practică, ca scriitor. Totuşi, acum cincisprezece ani, am întîlnit o persoană care era proprietara unei reviste aici în New York, numită Quest. Era o revistă despre viaţa mondenă (social life) din New York. Am scris un articol pentru această revistă. Un articol a dus la un altul şi apoi la un altul, pînă am ajuns să scriu douăzeci sau treizeci pentru revista ei. Într-o zi m-a întrebat dacă n-aş vrea să scriu o rubrică mondenă. Am scris. Se numea Social Diary. Cîţiva ani mai tîrziu m-am dus să lucrez la o altă revistă, numită Avenue, aici în Manhattan. Am părăsit-o în 1990 ca să încep propriul meu web site care, aşa cum ştii, este la zi. De asemenea sînt astăzi redactor şef la revista Quest.
În 1990, după cîţiva ani în care m-am gîndit la asta şi m-am întrebat cum s-o fac, am început web site-ul http://www.newyorksocialdiary.com/. Eram intrigat de internet pentru că ştiam că dacă scriu un articol pe web, putea fi citit de oameni din întreaga lume care îmi împărtăşeau interesele şi sensibilităţile. Măcar parte dintre ei. L-am început împreună cu Jeff Hirsch, care a fost asistentul meu la Avenue. El se ocupă de toate aspectele tehnice ale site-ului şi face şi fotografiile. Deasemenea este foarte capabil şi scrie ocazional articole pentru site.” Subiecţii articolelor tale sînt prietenii tăi? Sau îţi devin ei prieteni ? „Subiecţii articolelor mele sînt oameni care mă interesează, deşi rareori i-aş descrie, pe mulţi dintre ei, ca fiindu-mi „prieteni”. Cu cîţiva ne ştim ca simple cunoştinţe şi pe mulţi nu-i cunosc, sau nu i-am cunoscut vreodată, deşi probabil că i-am întîlnit în cale. N-am scris niciodată despre nimeni care să-mi devină mai tîrziu „prieten”. Îmbătrînind, ne facem mai greu prieteni decît atunci cînd sîntem foarte tineri.” Conduci o revistă , Quest, şi un site. Care sînt diferenţele ? „Le conduc pe amîndouă, şi revista, şi web site-ul. Diferenţa este de timp. M-am angajat să scriu un Diary online cinci zile pe săptămînă. Asta îmnseamnă că trebuie să găsesc cîte ceva de cinci ori pe săptămînă. Revista e lunară. În afară de obligaţiile editoriale, responsabilităţile de jurnalist îmi iau cîteva zile într-o lună, faţă de cele cinci zile săptămînal cerute de newyorksocialdiary.com.” Ai fost mult timp scenarist şi procucător la Hollywood. Ai scris o biografie a lui Debbie Reynolds. Preferi Los Angeles-ul, New York-ului ? „Am crescut în Massachusetts şi m-am mutat în New York cînd am terminat colegiul. Următorii şaptesprezece ani i-am petrecut în New York. Apoi m-am mutat în Los Angeles în 1978 şi am trăit acolo pînă în septembrie 1992. Îmi plăcea să trăiesc în Los Angeles. Este un loc ciudat pentru un american de pe coasta de est, parcă ai fi în străinătate, doar că vorbeşti aceeaşi limbă. Totuşi cred că Los Angeles este cel mai american dintre oraşele noastre, deşi mulţi americani ar protesta vehement. Are toate aspectele culturii americane, bune şi rele, politic, artistic, economic şi sociologic. Este locul de naştere al atît de multe lucruri care sînt considerate acum în întreaga lume „americane”. Şi asta în principal datorită a două lucruri : climatul foarte agreabil şi industria filmului. Evident, climatul a precedat industria filmului şi este motivul pentru care industria s-a dus acolo. Dar Los Angeles a fost efectiv un deşert pînă cînd au început să meargă acolo bărbaţi şi femei, şi asta pentru că era o grămadă de pămînt ieftin. Au plantat şi au construit totul, au adus chiar şi apa. Ca să facă asta s-au luptat de multe ori cu natura. Rezultatul a fost acest extraordinar metropolis care a înflorit datorită automobilului. Totuşi oraşul păstrează un sens al vremelniciei vieţii, în special al vieţii într-un mediu în care natura nu este întotdeauna blîndă. Ca să exemplific, Los Angeles este o zonă cu dezastre naturale, predispusă la cutremure, inundaţii şi incendii. Dar acolo lumina, probabil pentru că este un deşert pe un ocean, este strălucitoare şi afectează sufletul fiecăruia într-un mod încîntător. E o combinaţie de real şi ireal, de frumos şi urît, care face ca locul să fie atît de irezistibil pentru mine. New York-ul , totuşi, este pentru mine cel mai grozav oraş din lume. Este loc pentru toată lumea la New York. Este un loc unde poţi veni, dacă eşti hotărît să faci ceva pentru tine şi poţi să realizezi ceea ce îţi doreşti să faci. Iar pentru că oamenii trăiesc atît de aproape unii de alţii, este un loc unde poţi întîlni aproape pe oricine îţi propui să întîlneşti. Şi asta nu înseamnă că îţi va place persoana pe care vrei s-o întîlneşti, dar există oportunitatea. Nu vroiam să părăsesc Los Angeles-ul ca să mă întorc la New York, dar am fost nevoit din motive economice. Eram falit şi aveam nevoie de o slujbă. Mi s-a oferit una, UNA singură, să scriu o carte pentru cineva din New York. Nu prea îmi plăcea idea şi nu eram sigur că se va finaliza cu succes, dar trebuia s-o fac pentru că nu aveam altă alternativă. Pe de altă parte, pînă atunci, avusesem puţin succes ca scriitor. Prin succes înţeleg să poti cîştiga destul ca să duc o existenţă măcar modestă. Aşa că am venit la New York ca să iau slujba asta în care n-aveam mare încredere, şi, după cum se întîmplă, n-a mers. Am fost concediat după cîteva luni. Totuşi, din fericire, am întîlnit o persoană care era proprietara revistei Quest şi am început să primesc comenzi de articole de la ea. Am progresat prin Quest, apoi prin Avenue şi pe urmă prin internet. Toate astea mi-au consolidat cariera de scriitor şi îi sînt foarte recunoscător New York-ului şi sînt foarte fericit să fiu aici.” Călătoreşti mult. Din obligaţie ? „Nu sînt un călător. De multe ori am refuzat călătorii pentru că nu-mi place să plec de acasă, să-mi părăsesc locul şi cîinii. În ultimii ani am călătorit pentru business, cu revistele, în Europa, la Londra, Paris, Elveţia, Monaco şi mi s-au mai oferit alte prilejuri pe care totuşi nu le-am refuzat pentru că mi s-au părut prea bune. Mai merg o dată sau de două ori pe an la Los Angeles ca să vizitez, să văd, să găsesc lucruri despre care să scriu şi să apreciez toate acele lucruri legate de oraşul pe care îl iubesc.” Te bucuri de viaţa ta aşa cum este ea acum. „Mă bucur de multe lucruri legate de viaţa mea aşa cum e acum deoarece îmi place să fiu în stare să-mi cîştig existenţa ca scriitor, deşi sînt o natură neliniştită. Simt că trebuie să muncesc tot timpul, întrecîndu-mă cu mine însumi şi progresînd. Şi mai simt acum că lumea devine din ce în ce mai primejdioasă, că oamenii se bagă în tot mai multe situaţii dificile unii cu alţii, ignorînd în acelaşi timp mesajele pe care ni le trimite Mama Natură referitoare la mediul înconjurător de care depindem. Toate astea îmi produc multă suferinţă. Mediile economice şi politice, care sînt rezultatul relaţiilor dintre noi, sînt de asemenea îngrijorătoare, şi mă tem mai ales pentru copii şi pentru animale, deşi ar trebui să mă îngrijoreze mai întîi adulţii care, mulţi dintre ei, nu-ţi asumă responsabilităţile referitoare la ei însăşi, la copii şi animale, să lase în pace mediul înconjurător.” Eşti gourmand sau gourmet ? „Îmi place mîncarea bună, dar pregătită simplu. Îmi place să pot prepara simplu o bună mîncare, deşi arareori sînt tocmai persoana potrivită pentru asta. Altfel prefer să citesc şi să scriu.” Defineşte luxul, te rog. „Am scris ceva despre Memorial Day în America. Îmi aminteam cum mergeam în copilărie de Memorial Day şi luam pentru picnic hotdogs şi sucuri. Şi-mi aminteam ce minunat era. Pentru copilul care era, asta era pur şi simplu, lux. Ca adult, am fost invitat de mai multe ori să fiu oaspetele unor prieteni bogaţi pe un yacht pe Mediterana. Îmi place să fiu pe Mediterana, înconjurat de pămînturi unde şi-au lăsat amprenta străveche toată istoria europeană şi a Orientului Mijlociu. Asta este pur şi simplu lux pentru mine acum, aşa cum erau în copilărie hotdog-urile şi sucurile. Savurez toate aceste experienţe.” Ai şansa să întîlneşti oamenii cei mai importanţi, cei mai puternici, cei mai faimoşi din lume. Care este persoana cea mai uimitoare pe care ai întîlnit-o ? „Nu-mi amintesc să fi întîlnit pe cineva faimos sau important sau puternic despre care să fi gîndit că e uimitor în momentul întîlnirii. Sînt mulţi oamenii despre care ştiu sau despre care am citit înainte de a le fi strîns mîna. Dna Clinton este un personaj foarte impresionant în momentul întîlnirii. Te priveşte drept în ochi şi îţi vorbeşte într-un mod în care vorbim de obicei între noi. Te întreabă despre tine, demonstrînd un interes real. Are maniere foarte călduroase. Iar cînd o auzi ţinînd un discurs, o face adesea fără note, dar totuşi cu mare ştiinţă. Soţul ei, fostul Preşedinte, este foarte impresionant fizic atunci cînd îl întîlneşti, e înalt şi cu o înfăţişare izbitoare, totuşi este mai plin de propria importanţă decît soţia lui. Poate din cauza poziţiei lui de fost Preşedinte, cînd privilegiile copleşesc omul de pe acea poziţie. Dacă Dna Clinton devine Preşedinte, va fi interesant de văzut efectul pe care l-ar avea asupra ei. L-am întîlnit pe Jim Watson care a descoperit Double Helix (ADN-ul dublu catenar, n.m.), împreună cu dr. Crick. În persoană e mai degrabă un om modest cu care îţi place să fii, dar de fapt el a făcut una dintre cele mai mari descoperiri din întreaga istorie a omenirii şi deci este UIMITOR. Cei mai uimitori oameni pe care i-am întîlnit în viaţa mea n-au fost totuşi faimoşi sau măcar puternici din punct de vedere politic sau economic. Erau doar oameni care mi-au făcut o puternică impresie din cauza inteligenţei şi înţelepciunii şi cunoaşterii lor, şi cîteodată, farmecului lor.” Este Manhattan-ul diferit ? Sînt cei din Manhattan diferiţi de alte tipuri urbane de oameni ? Persoane ca cele din Sex and the City chiar există? „Am văzut doar un episod din Sex and the City şi acela a fost chiar primul episod. L-am găsit hilar. Dar sînt sigur că există. Creatoarea lor sigur există. Locuitorii Manhattan-ului vin din toată lumea şi îşi aduc lumile cu ei. Se afundă în viaţa din Manhattan, integrînd lumile lor lumii pe care o găsesc aici. Aici în Manhattan toate felurile de oameni, de toate naţionalităţile, rasele şi religiile trăiesc împreună în perimetrul unui cvartal, înţelegîndu-se bine, sau măcar vieţuind într-o pace relativă şi cîteodată chiar împrietenindu-se sau chiar îndrăgostindu-se, fără să se războiască. Şi astea toate petrecîndu-se într-o singură clădire cu apartamente din Manhattan – lumea trăind împreună – sau chiar pe un singur palier dintr-o astfel de clădire. Aşa că Manhattan-ul, mai bine zis New York-ul, este dovada că lumea POATE cu adevărat SĂ TRĂIASCĂ ÎMPREUNĂ în pace, să-şi practice credinţele şi chiar să se iubească unii pe alţii fără să se războiască. Totuşi în Manhattan, New York mai bine zis, NU ŢI SE PERMITE să te războieşti cu vecinul. Nu se tolerează.”
I-am mulţumit lui DPC pentru sinceritate şi pentru timpul pe care mi l-a acordat, mai ales că era într-o perioadă aglomerată. Este şi el un personaj , unul care se dovedeşte a fi o persoană modestă, normală, disponibilă, în ciuda glamour-ului aparent.
Doar în New York ?
(Interviu publicat partial in revista THE ONE, aprilie 2007) 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu