Strada pe care locuieşte dl. Constantin Bălăceanu-Stolnici dă în Calea Victoriei. Intrînd pe ea, am pătruns brusc într-o zonă liniştită, calmă, parcă departe de zbuciumul cotidian. Casa impresionantă, construită în 1902 de arhitectul Schulz, este cu parter înalt, etaj şi mansardă. Împingem poarta, urcăm scările cu marchiză şi sunăm. Ne deschide chiar domnul academician. Gazdă amabilă, ne arată casa şi acceptă să pozeze printre lucrurile în majoritate de secol 19, care alcătuiesc interiorul de o eleganţă discretă. Pereţii sunt acoperiţi cu portrete de familie, fotografii. Într-un colţ, bustul gazdei noastre. Pe o bibliotecă , un vas cu pînze pe care l-a bricolat dl. Bălăceanu-Stolnici. Facem cunoştinţă cu delicata doamnă Elisabeta Bălăceanu-Stolnici, fiica lui Emanoil Hagi Mosco, autorul fermecătoarei cărţi despre Bucureşti, nepoată a soţilor Suţu, cei care au construit minunăţia de palat din faţa Universităţii bucureştene.
Ne instalăm comod şi începem să vorbim. Mai întîi despre familie.”Este o familie veche, apărută în secolul al 13-lea, cu mărturii în difetite legende, cu diferite balade, cu o analiză făcută de Bogdan Petriceicu Haşdeu...Şi s-a continuat neîntrerupt pînă la mine şi cu mine se încheie. De 700 de ani aproape, 21 de generaţii, în care timp n-a fost perioadă în care unul din membrii familiei să nu fi jucat un rol important în conducerea ţării. Bine, pe linie femeiască, sigur că da, familiile din care scobor sunt Basarabii, domnitorii, după aceea Mircea cel Bătrîn, după aceea sunt Cantacuzinii, că bunică-mea era Cantacuzinească, Pâşcovenii, o familie mare care a dispărut, era stră-străbunica mea şi mai sunt scoborîtorul, ultimul scoborîtor, dintr-o familie vest europeană a căror documente le am, încă din anul 1000. Familia Du Mont de Beaufort. Străbunica mea era coborîtoare din această familie.” Sunt curioasă să aflu povestea casei.”Asta e o casă făcută de către străbunicul meu, Grigore Cantacuzino, care a lăsat-o bunicii mele, şi în care a trăit bunica mea, a trăit tatăl meu, aicea m-am născut şi a trăit. Casa a avut foarte multe necazuri, a fost bombardată, toată partea asta de jos a fost luată de către comunişti..Adică închiriată la...Aduşi chiriaşi...De abia în ultimii 20 de ani am refăcut-o, cu obiecte scăpate din urgia comunistă de la ţară, cu obiecte pe care le-a mai adus nevastă-mea, ce ceea ce am mai achiziţionat şi am refăcut atmosfera. De pildă tabloul acesta al strămoşilor mei l-am găsit în talcioc.”Vă ataşaţi de obiecte ?„Da. Da. Mie îmi plac obiectele. Foarte multe sunt inutile. Dar sunt obiecte frumoase, unele dintre ele, mă leg de ele pe baza mecanismului cum au ajuns la mine. Şi altele pur şi simplu sunt un fel de input psihologic.”Aveţi un obiect preferat ?„Nu, nu pot să spun că am un obiect preferat. Se mai schimbă : într-o perioadă îmi plac mai mult obiectele de artă, în altă perioadă îmi plac obiectele...Galeria de tablouri e făcută de mine pentru că tablourile originale mi le-a ars.”Găsesc extraordinară multitudinea de preocupări şi sunt curioasă să aflu cum reuşeşte să le facă pe toate, cum îşi împarte timpul.”Acuma foarte greu. De cînd sunt pensionar e mai greu decît înainte. Sunt preşedintele unei universităţi şi am patru cursuri...E mult. Patru cursuri e mult. După aceea sunt directorul Institutului de antropologie al Academiei, unde hai că n-am partea administrativă, dar conducerea ştiinţifică şi conducerea doctoratelor. Al doilea lucru. Al treilea lucru : sunt preşedintele Jockey Clubului român. Iarăşi probleme. Şi de gestiune, de administraţie acolo. Şi de relaţii, nu ? După aceea sunt epitrop testamentar al bisericii Dominţa Balaşa, care este şi ea o Fundaţie : gestiune, moşii de condus. După aceea sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, iarăşi o formă de activitate. Astea sunt numai cîteva . În fiecare zi am activitate jurnalistică, în fiecare zi am un editorial, dar în fiecare zi, scurt, dar în fiecare zi, la Ziua. Pe urmă mai sunt...Am o emisiune a mea la TVR Cultural. Şi pe urmă scriu cărţi ! Într-una scriu cărţi, scriu articole, fac conferinţe, mă deplasez în...Am fost deunăzi la Iaşi.”Credeţi în predestinare ?”Nu. Nu cred că avem predestinare, pentru simplu motiv că dacă am avea predestinare...A crede în predestinare este opacitate, înseamnă că nu-ţi mai iei răspunderea actelor tale, fiindcă nu mai eşti tu implicat. Ori întreaga noastră morală, şi întreaga teologie este bazată pe ideea liberului arbitru. Liberul arbitru înseamnă nepredestinare.”Sunteţi credincios ?”Eu în fiecare duminică sunt la mine la biserică, sunt în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştiului şi în Consiliul Naţional al Bisericii Ortodoxe Române. Colaborez direct cu Patriarhul Bisericii. Şi în acelaşi timp sunt şeful ramurii ortodoxe a Ordinului de Malta.Sunt 16 biserici, în Bucureşti sunt două : într-adevăr Sf. Dumitru , şi mai este o biserică, biserica Sf. Gheorghe Vechi a Bărăţiei. Şi mai era una Brezoianu, dar aia a fost dărîmată de Gheorghiu-Dej. Dar pe urmă în jurul Bucureştiului sunt, şi în ţară sunt, şi pînă şi în Ardeal era una.”Mărturiseşte că regretă că în perioada comunistă n-a putut face o carieră universitară din motive politice. Tocmai atunci sună telefonul. E cineva din Haifa. Dl. Bălăceanu-Stolnici se scuză şi urcă. Rămasă sub o copie de şevalet a vechiului tablou votiv din biserica de la Stolnici, visez la doamne în rochii comandate la Paris, acoperite cu bijuterii sclipitoare, făcîndu-şi vînt cu evantaie din pene de struţ, doamne care populau încăperile acestea în vremea cînd bunicii gazdei aveau o viaţă mondenă, organizînd somptuoase rcepţii, baluri, serate muzicale şi teatrale, despre care povesteşte Claymoor. Reveria mi-e întreruptă de academician, care a terminat convorbirea şi coboară. Observ că nu mai are monoclul de care era nedespărţit, şi care îi aparţinuse lui Mincu. Tocmai în ziua aceea îl pierduse. Trece peste supărare şi vorbim despre televiziune. Are o emisiune, „Dialoguri despre altădată”, la TVR Cultural, urmăreşte TVR2, televiziunile străine, dar nu are un program preferat. Sunt curioasă dacă are mulţi prieteni.”Să ştii că eu nu prea am aşa mulţi prieteni, că n-am timp. Noi suntem cu familia, rudele, care sunt mai mult decît prietenii...Şi formăm aşa, un fel de grup care a străbătut toată perioada aceasta de mizerie, printr-o solidaritate, hai să-i spunem chiar o solidaritate de clasă. Care s-a cam rarificat pînă la urmă.”Ce detestaţi mai mult ?”Mitocănia. (rîdem) Mă enervează. Şi în acelaşi timp şi impregneala asta cu corupţie pe care o vezi la fiecare pas, care s-a generalizat...Acuma eu nu vreau să intru pe clişee care se tot repetă. Dar astea sunt racilele noastre foarte mari.”Îi place muzica. Ce preferă ?”Pe momente. Îmi place şi muzica simfonică, îmi place şi muzica corală. Am răspunderea unui cor, cel mai bun cor bisericesc din Bucureşti, îmi place şi muzica uşoară, cea clasică, veche, dar îmi place şi muzica rock, asta modernă, care are şi ea, dacă ştii s-o asculţi cu atenţie, găseşti în ea o serie de lucruri. Numai bietul Iosif Sava, nu-i plăcea şi n-o accepta deloc. S-a oprit la jazz. Într-adevăr jazz-ul l-a acceptat.”Care este concepţia dvs. despre lux ?”Despre lux ? Ah, păi mie îmi place ! Îmi place să fiu bine îmbrăcat. N-am eu bani suficienţi. Luxul rafinat, aristocratic, nu luxul mitocănesc, strident, care în fond vrea să proclame bunăstarea, nu bunul gust.”Aveţi un personaj istoric preferat ?”Greu de spus. Modelele istorice trebuie să le iei şi din istoria clasică, nu, personagii mari, care au contribuit la mersul politic al istoriei : Pericle în Grecia, sau personagii care au marcat evoluţia culturii : Aristotel, Platon, Newton, Goethe, uite o perosnalitate de la care se scurge aproape toată cultura europeană modernă.”Dar un erou de ficţiune preferat ?”Ooo, sigur că da : cei trei muşchetari.”Un politician pe care îl admiraţi.”Greu de spus. Sigur că sunt cîţiva politicieni care au fost mari, cum sunt grupuri de politicieni care au format America, cum sunt Washington, Jefferson, Addison, foarte interesant. Au impus traictoriile istoriei.”Aveţi o carte preferată ?”Nu. Eu recunosc şi nu îmi e ruşine să o spun, mie îmi plac şi romanele poliţiste, îmi plac şi romanele de aventuri, citesc şi cărţi de cultură generală, cărţile marilor autori le am pe toate pe CD-Rom-uri, în întregime.”Le citiţi pe calculator ?”Pe calculator.”Am citit în cartea dvs. despre contesele Bălăceanu şi mi s-a părut că ele sunt nişte precursoare ale feminismului.”Nu ştiu. N-aş putea să spun...Au încercat să occidentalizeze boierimea românească cu experienţa pe care o căpătaseră la Viena.”Ce credeţi despre feminism?”Cu feminismul ăsta femeile şi-au pierdut în primul rînd feminitatea. În al doilea rînd, şi-au pierdut controlul asupra familiei şi nu-şi mai cresc copiii... Şi în al treilea rînd s-au înhămat la o dublă muncă. Pentru că de unde aveau numai munca din casă, acuma au şi munca din casă şi munca de la serviciu. Asta este după părerea mea marele rezultat al feminismului. Sigur că ăn plan general, exploatarea inteligenţei şi a abilităşii feminine în anumite domenii a fost pozitivă. Inclusiv în domeniul politic.”Iubeşte maşinile, dar nu mai are decît o maşină veche. Conduce de la 10 ani şi facem socoteala că asta înseamnă 70 de ani de şofat. A mers mult cu motocicleta, dar nu-i place viteza.Despre modă ce părere aveţi ?”A ! Mă interesează moda, şi evoluţia ei, am făcut şi comunicări atropologice asupra modei, şi asupra evoluţiei corpului uman impusă de către modă.”Am înţeles că aţi fost fumător.”Nu, de joacă am fost fumător. De joacă, absolut de joacă, neserios şi m-am lăsat foarte repede.”
Sunteţi gourmet sau gourmand ?”Da. Îmi place să mănînc şi mult şi bine. Spre supărarea nevestei mele care zice că nu mai încap în haine.”Care este culoarea dvs. preferată ?”N-aş putea să spun. Ca orice om care mînuieşte penelul, combin culorile, îmi plac combinaţii de culori, pentru anumite lucruri sunt bune o gamă de culori, pentru altele, altă gamă de culori, dar nu pot să spun că îmi place roşul mai mult decît verdele. Mă enervează roşul cîteodată că îmi aduce aminte de comunism, da’ altfel...”Mai pictaţi şi acum ?”Ei, cînd am timp, mai pictez. Şi îmi fac imaginile pentru cursuri. Am o secretară care mă ajută, dar pînă la urmă tot eu le bag în PowerPoint.”Vă plac călătoriile...”Da, mult. Şi am mers mult, şi am condus mult şi am mers cu maşina....Întîi am mers cu motocicleta prin toată ţara, din frontieră în frontieră, după aceea am mers cu maşina prin toată Europa, după aceea cu avioanele pe toată planeta.”Şi aveţi un loc preferat?„Pot să spun că îmi place foarte mult la New York, mi-a plăcut foarte mult la Rio de Janeiro, enorm Parisul, unde am şi o parte a familiei, îmi place Londra, Roma, nu pot să spun că sunt locuri care...”Poate Stolnici. „Aia e altceva ! Acolo am copilărit, acolo am crescut, de acolo se leagă tradiţiile familiei de trei secole.”Vă mai duceţi acolo ? „Da’ cum să nu ! Mă mai duc ! Am primit înapoi pămînt, am primit înapoi moara, am primit pădurea, şi acum sunt în proces să îmi dea înapoi şi casa.”
Mulţumindu-i gazdei noastre, părasim casa plină de poveşti.
(Interviu publicat in 2004)
miercuri, 31 octombrie 2007
Constantin Bălăceanu-Stolnici
Strada pe care locuieşte dl. Constantin Bălăceanu-Stolnici dă în Calea Victoriei. Intrînd pe ea, am pătruns brusc într-o zonă liniştită, calmă, parcă departe de zbuciumul cotidian. Casa impresionantă, construită în 1902 de arhitectul Schulz, este cu parter înalt, etaj şi mansardă. Împingem poarta, urcăm scările cu marchiză şi sunăm. Ne deschide chiar domnul academician. Gazdă amabilă, ne arată casa şi acceptă să pozeze printre lucrurile în majoritate de secol 19, care alcătuiesc interiorul de o eleganţă discretă. Pereţii sunt acoperiţi cu portrete de familie, fotografii. Într-un colţ, bustul gazdei noastre. Pe o bibliotecă , un vas cu pînze pe care l-a bricolat dl. Bălăceanu-Stolnici. Facem cunoştinţă cu delicata doamnă Elisabeta Bălăceanu-Stolnici, fiica lui Emanoil Hagi Mosco, autorul fermecătoarei cărţi despre Bucureşti, nepoată a soţilor Suţu, cei care au construit minunăţia de palat din faţa Universităţii bucureştene.
Ne instalăm comod şi începem să vorbim. Mai întîi despre familie.”Este o familie veche, apărută în secolul al 13-lea, cu mărturii în difetite legende, cu diferite balade, cu o analiză făcută de Bogdan Petriceicu Haşdeu...Şi s-a continuat neîntrerupt pînă la mine şi cu mine se încheie. De 700 de ani aproape, 21 de generaţii, în care timp n-a fost perioadă în care unul din membrii familiei să nu fi jucat un rol important în conducerea ţării. Bine, pe linie femeiască, sigur că da, familiile din care scobor sunt Basarabii, domnitorii, după aceea Mircea cel Bătrîn, după aceea sunt Cantacuzinii, că bunică-mea era Cantacuzinească, Pâşcovenii, o familie mare care a dispărut, era stră-străbunica mea şi mai sunt scoborîtorul, ultimul scoborîtor, dintr-o familie vest europeană a căror documente le am, încă din anul 1000. Familia Du Mont de Beaufort. Străbunica mea era coborîtoare din această familie.” Sunt curioasă să aflu povestea casei.”Asta e o casă făcută de către străbunicul meu, Grigore Cantacuzino, care a lăsat-o bunicii mele, şi în care a trăit bunica mea, a trăit tatăl meu, aicea m-am născut şi a trăit. Casa a avut foarte multe necazuri, a fost bombardată, toată partea asta de jos a fost luată de către comunişti..Adică închiriată la...Aduşi chiriaşi...De abia în ultimii 20 de ani am refăcut-o, cu obiecte scăpate din urgia comunistă de la ţară, cu obiecte pe care le-a mai adus nevastă-mea, ce ceea ce am mai achiziţionat şi am refăcut atmosfera. De pildă tabloul acesta al strămoşilor mei l-am găsit în talcioc.”Vă ataşaţi de obiecte ?„Da. Da. Mie îmi plac obiectele. Foarte multe sunt inutile. Dar sunt obiecte frumoase, unele dintre ele, mă leg de ele pe baza mecanismului cum au ajuns la mine. Şi altele pur şi simplu sunt un fel de input psihologic.”Aveţi un obiect preferat ?„Nu, nu pot să spun că am un obiect preferat. Se mai schimbă : într-o perioadă îmi plac mai mult obiectele de artă, în altă perioadă îmi plac obiectele...Galeria de tablouri e făcută de mine pentru că tablourile originale mi le-a ars.”Găsesc extraordinară multitudinea de preocupări şi sunt curioasă să aflu cum reuşeşte să le facă pe toate, cum îşi împarte timpul.”Acuma foarte greu. De cînd sunt pensionar e mai greu decît înainte. Sunt preşedintele unei universităţi şi am patru cursuri...E mult. Patru cursuri e mult. După aceea sunt directorul Institutului de antropologie al Academiei, unde hai că n-am partea administrativă, dar conducerea ştiinţifică şi conducerea doctoratelor. Al doilea lucru. Al treilea lucru : sunt preşedintele Jockey Clubului român. Iarăşi probleme. Şi de gestiune, de administraţie acolo. Şi de relaţii, nu ? După aceea sunt epitrop testamentar al bisericii Dominţa Balaşa, care este şi ea o Fundaţie : gestiune, moşii de condus. După aceea sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, iarăşi o formă de activitate. Astea sunt numai cîteva . În fiecare zi am activitate jurnalistică, în fiecare zi am un editorial, dar în fiecare zi, scurt, dar în fiecare zi, la Ziua. Pe urmă mai sunt...Am o emisiune a mea la TVR Cultural. Şi pe urmă scriu cărţi ! Într-una scriu cărţi, scriu articole, fac conferinţe, mă deplasez în...Am fost deunăzi la Iaşi.”Credeţi în predestinare ?”Nu. Nu cred că avem predestinare, pentru simplu motiv că dacă am avea predestinare...A crede în predestinare este opacitate, înseamnă că nu-ţi mai iei răspunderea actelor tale, fiindcă nu mai eşti tu implicat. Ori întreaga noastră morală, şi întreaga teologie este bazată pe ideea liberului arbitru. Liberul arbitru înseamnă nepredestinare.”Sunteţi credincios ?”Eu în fiecare duminică sunt la mine la biserică, sunt în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştiului şi în Consiliul Naţional al Bisericii Ortodoxe Române. Colaborez direct cu Patriarhul Bisericii. Şi în acelaşi timp sunt şeful ramurii ortodoxe a Ordinului de Malta.Sunt 16 biserici, în Bucureşti sunt două : într-adevăr Sf. Dumitru , şi mai este o biserică, biserica Sf. Gheorghe Vechi a Bărăţiei. Şi mai era una Brezoianu, dar aia a fost dărîmată de Gheorghiu-Dej. Dar pe urmă în jurul Bucureştiului sunt, şi în ţară sunt, şi pînă şi în Ardeal era una.”Mărturiseşte că regretă că în perioada comunistă n-a putut face o carieră universitară din motive politice. Tocmai atunci sună telefonul. E cineva din Haifa. Dl. Bălăceanu-Stolnici se scuză şi urcă. Rămasă sub o copie de şevalet a vechiului tablou votiv din biserica de la Stolnici, visez la doamne în rochii comandate la Paris, acoperite cu bijuterii sclipitoare, făcîndu-şi vînt cu evantaie din pene de struţ, doamne care populau încăperile acestea în vremea cînd bunicii gazdei aveau o viaţă mondenă, organizînd somptuoase rcepţii, baluri, serate muzicale şi teatrale, despre care povesteşte Claymoor. Reveria mi-e întreruptă de academician, care a terminat convorbirea şi coboară. Observ că nu mai are monoclul de care era nedespărţit, şi care îi aparţinuse lui Mincu. Tocmai în ziua aceea îl pierduse. Trece peste supărare şi vorbim despre televiziune. Are o emisiune, „Dialoguri despre altădată”, la TVR Cultural, urmăreşte TVR2, televiziunile străine, dar nu are un program preferat. Sunt curioasă dacă are mulţi prieteni.”Să ştii că eu nu prea am aşa mulţi prieteni, că n-am timp. Noi suntem cu familia, rudele, care sunt mai mult decît prietenii...Şi formăm aşa, un fel de grup care a străbătut toată perioada aceasta de mizerie, printr-o solidaritate, hai să-i spunem chiar o solidaritate de clasă. Care s-a cam rarificat pînă la urmă.”Ce detestaţi mai mult ?”Mitocănia. (rîdem) Mă enervează. Şi în acelaşi timp şi impregneala asta cu corupţie pe care o vezi la fiecare pas, care s-a generalizat...Acuma eu nu vreau să intru pe clişee care se tot repetă. Dar astea sunt racilele noastre foarte mari.”Îi place muzica. Ce preferă ?”Pe momente. Îmi place şi muzica simfonică, îmi place şi muzica corală. Am răspunderea unui cor, cel mai bun cor bisericesc din Bucureşti, îmi place şi muzica uşoară, cea clasică, veche, dar îmi place şi muzica rock, asta modernă, care are şi ea, dacă ştii s-o asculţi cu atenţie, găseşti în ea o serie de lucruri. Numai bietul Iosif Sava, nu-i plăcea şi n-o accepta deloc. S-a oprit la jazz. Într-adevăr jazz-ul l-a acceptat.”Care este concepţia dvs. despre lux ?”Despre lux ? Ah, păi mie îmi place ! Îmi place să fiu bine îmbrăcat. N-am eu bani suficienţi. Luxul rafinat, aristocratic, nu luxul mitocănesc, strident, care în fond vrea să proclame bunăstarea, nu bunul gust.”Aveţi un personaj istoric preferat ?”Greu de spus. Modelele istorice trebuie să le iei şi din istoria clasică, nu, personagii mari, care au contribuit la mersul politic al istoriei : Pericle în Grecia, sau personagii care au marcat evoluţia culturii : Aristotel, Platon, Newton, Goethe, uite o perosnalitate de la care se scurge aproape toată cultura europeană modernă.”Dar un erou de ficţiune preferat ?”Ooo, sigur că da : cei trei muşchetari.”Un politician pe care îl admiraţi.”Greu de spus. Sigur că sunt cîţiva politicieni care au fost mari, cum sunt grupuri de politicieni care au format America, cum sunt Washington, Jefferson, Addison, foarte interesant. Au impus traictoriile istoriei.”Aveţi o carte preferată ?”Nu. Eu recunosc şi nu îmi e ruşine să o spun, mie îmi plac şi romanele poliţiste, îmi plac şi romanele de aventuri, citesc şi cărţi de cultură generală, cărţile marilor autori le am pe toate pe CD-Rom-uri, în întregime.”Le citiţi pe calculator ?”Pe calculator.”Am citit în cartea dvs. despre contesele Bălăceanu şi mi s-a părut că ele sunt nişte precursoare ale feminismului.”Nu ştiu. N-aş putea să spun...Au încercat să occidentalizeze boierimea românească cu experienţa pe care o căpătaseră la Viena.”Ce credeţi despre feminism?”Cu feminismul ăsta femeile şi-au pierdut în primul rînd feminitatea. În al doilea rînd, şi-au pierdut controlul asupra familiei şi nu-şi mai cresc copiii... Şi în al treilea rînd s-au înhămat la o dublă muncă. Pentru că de unde aveau numai munca din casă, acuma au şi munca din casă şi munca de la serviciu. Asta este după părerea mea marele rezultat al feminismului. Sigur că ăn plan general, exploatarea inteligenţei şi a abilităşii feminine în anumite domenii a fost pozitivă. Inclusiv în domeniul politic.”Iubeşte maşinile, dar nu mai are decît o maşină veche. Conduce de la 10 ani şi facem socoteala că asta înseamnă 70 de ani de şofat. A mers mult cu motocicleta, dar nu-i place viteza.Despre modă ce părere aveţi ?”A ! Mă interesează moda, şi evoluţia ei, am făcut şi comunicări atropologice asupra modei, şi asupra evoluţiei corpului uman impusă de către modă.”Am înţeles că aţi fost fumător.”Nu, de joacă am fost fumător. De joacă, absolut de joacă, neserios şi m-am lăsat foarte repede.”
Sunteţi gourmet sau gourmand ?”Da. Îmi place să mănînc şi mult şi bine. Spre supărarea nevestei mele care zice că nu mai încap în haine.”Care este culoarea dvs. preferată ?”N-aş putea să spun. Ca orice om care mînuieşte penelul, combin culorile, îmi plac combinaţii de culori, pentru anumite lucruri sunt bune o gamă de culori, pentru altele, altă gamă de culori, dar nu pot să spun că îmi place roşul mai mult decît verdele. Mă enervează roşul cîteodată că îmi aduce aminte de comunism, da’ altfel...”Mai pictaţi şi acum ?”Ei, cînd am timp, mai pictez. Şi îmi fac imaginile pentru cursuri. Am o secretară care mă ajută, dar pînă la urmă tot eu le bag în PowerPoint.”Vă plac călătoriile...”Da, mult. Şi am mers mult, şi am condus mult şi am mers cu maşina....Întîi am mers cu motocicleta prin toată ţara, din frontieră în frontieră, după aceea am mers cu maşina prin toată Europa, după aceea cu avioanele pe toată planeta.”Şi aveţi un loc preferat?„Pot să spun că îmi place foarte mult la New York, mi-a plăcut foarte mult la Rio de Janeiro, enorm Parisul, unde am şi o parte a familiei, îmi place Londra, Roma, nu pot să spun că sunt locuri care...”Poate Stolnici. „Aia e altceva ! Acolo am copilărit, acolo am crescut, de acolo se leagă tradiţiile familiei de trei secole.”Vă mai duceţi acolo ? „Da’ cum să nu ! Mă mai duc ! Am primit înapoi pămînt, am primit înapoi moara, am primit pădurea, şi acum sunt în proces să îmi dea înapoi şi casa.”
Mulţumindu-i gazdei noastre, părasim casa plină de poveşti.
(Interviu publicat in 2004)
3 comentarii:
Minunat articol! Va multumesc mult pentru clipa de fericire!
Radu Negrescu-Sutu - Paris
Nu, nu sotii Sutu, Grigore si Irina nàscutà Hagi-Mosco, au construit palatul, ci bàtrânul Constantin Sutu, tatàl lui Grigore.
Constantin Balaceanu Stolnici si-a tradat neamul, a colaborat cu securitatea. Desi vine dintr-o familie nobila, numele lui este patat in constiinta celor care stiu adevarul.
Trimiteți un comentariu