miercuri, 3 octombrie 2012

Politicieni de altadata : P. P. Carp


Un exemplu de ţinută : Petre P. Carp, prim-ministru şi ministru de Finanţe, a redus tarifele vamale excesiv de protecţioniste, a primit vizita lui von Bűlow, ministrul Germaniei la Bucureşti, care a făcut o introducere spre a pregăti terenul în vederea expunerii obiectului vizitei, cu o serie de consideraţii de economie politică, invocând autoritatea lui Friedrich List şi cu observaţii privind avantagiile unui regim vamal protecţionist, precum şi eroarea de a reduce tarifele vamale atunci când o ţară, cum era România, avea o industrie abia înmugurită. Petre Carp şi-a fixat monoclul şi a întrebat tăios : „Nu crede Excelenţa voastră că depăşeşte misiunea pentru care este acreditat în România, dând lecţii unui ministru român cum să privegheze interesele româneşti ?”
Von Bűlow, intimidat - şi era unul din cei mai străluciţi diplomaţi – a bâlbâit : „Vedeţi, Domnule prim-ministru, capitalurile germane investite în România suferă consecinţele”. Răspunsul lui Petre Carp a venit nemilos . „Cu aceasta trebuia să înceapă Excelenţa voastră. Audienţa e terminată”. Şi Petre Carp a fost şi-a rămas până la sfârşitul Vieţii partizan al alianţei cu Germania, singura politică – în concepţia lui – impusă poporului român de situaţia lui geografică.

Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil: II : Portrete politice, Bucureşti, 2002, p. 63-64.

2 comentarii:

Anonim spunea...

This is the right blog for anyone who wants to find out about this topic. You realize so much its almost hard to argue with you (not that I actually would want…HaHa). You definitely put a new spin on a topic thats been written about for years. Great stuff, just great!

Anonim spunea...

Very useful blog. Keep up the good work.