Întîmplător mi-am stabilit o săptămînă de vacanță în Istanbul, oraș pe care doream demult să-l
văd, chiar în timpul Festivalului de Film anual, aflat acum la a 37-a lui
ediție. Cinefilă cum sînt n-am putut rata un film, neaparat turcesc, adică Road to the Moon al lui Abdurrahman
Oner, cu povestea unui băiat dintr-un sat care învață de mic că trebuie să
lupte din toate puterile pentru visurile sale și că prietenii te pot înșela,
dar care are iubirea mamei lui care îi povestește că bunicul murind a plecat în
lună. Ușor
de ghicit de unde titlul.
Cinematografele au
o eleganță care te face să simți că participi la ceva important, că acolo
cultura contează. Evident totul este foarte curat. Și o ciudășenie : numerotarea
locurilor care pe partea stîngă de adună pe cele impare , iar pe dreapta pe
cele pare.
Am văzut și filmul lui Wes Anderson, un regizor care
îmi place mult, Isle of Dogs, film de animație cu vocile multor staruri
hollywoodine, dar care este foarte japonez, crud cu accente de tandrețe.
Mi-a atras atenția
de la început afișul făcut de Arda Aktaș, un artist tînăr care venea după trei
ani petrecuți în Los Angeles.
Altfel farmecul
vechiului Istanbul l-am regăsit și încercînd să găsesc urmele trecerii Marthei Bibescu pe acolo,
după cum citisem în volumul Alinei Pavelescu. Murat Eti, cel care conduce
hotelul Pera Palace, a încercat să mă ajute, fără succes. Vechii proprietari au
vîndut hotelul acum zece ani și arhiva a rămas la ei. A intervenit și moartea celui care știa totul
despre arhivă…
M-a consulat bucuria orașului înflorit, tot
festivalier, dar pentru că era Festivalul Lalelor, floarea Turciei. De
unde și numele premiilor festivalului de film : Golden Tulip.
